Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
DefiniÅ£ii: plin (umplut) (adjectiv) , plin (conÈ›inut) (substantiv neutru)   
PLIN, -Ä‚, plini, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre vase, încăperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva până la limită. ◊ Expr. Plin ochi = umplut până la limita capacității. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o părere foarte bună despre sine, a fi încrezut, îngâmfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a îndurat prea multe necazuri È™i nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) ÃŽn care au fost introduse cartuÈ™e; încărcat. 2. Fără goluri; întreg, compact, masiv. ♦ ÃŽntreg, deplin, neÈ™tirbit. ◊ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile È™i drepturile prevăzute de lege. Catedră plină = catedră care are numărul de ore prevăzut de regulament. 3. Care cuprinde, conÈ›ine, are ceva în cantitate sau în număr mare. ♦ (Despre ochi) Năpădit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, încărcat total sau parÈ›ial cu ceva. ♦ Murdar, mânjit, uns (cu ceva). 5. (Despre fiinÈ›e, corpul lor sau părÈ›i ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grăsuÈ›. 6. Care are amploare, intensitate; desăvârÈ™it. Lună plină = lună perfect rotundă, aflată în faza ei maximă. Voce plină = voce sonoră, cu volum. ◊ Expr. ÃŽn plin(ă)... = în mijlocul..., în miezul..., în toiul... II. S. n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spaÈ›iu etc.; conÈ›inut, cuprins. ◊ Plinul conductei = cantitate de fluid care rămâne în permanență într-o conductă de transport. ◊ Loc. adv. Din plin = din abundență. ◊ Loc. adj. È™i adv. ÃŽn plin = în centru, la È›intă. ◊ Loc. prep. ÃŽn plinul... = în mijlocul...; p. ext. în toiul... ◊ Expr. A-i merge cuiva în plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reuÈ™i, a izbândi. A da o lovitură (sau a lovi, a nimeri) în plin = a nimeri bine È›inta vizată, a-È™i ajunge scopul. A-i ieÈ™i cuiva cu plin(ul) = a-i ieÈ™i cuiva în cale cu un vas plin (fapt considerat în credinÈ›a populară ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzină până la refuz rezervorul unei maÈ™ini. – Lat. plenus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PLIN adj. 1. întreg, neînceput. (Pe masă se află un pahar ~ cu apă.) 2. complet. (Vagonul este ~.) 3. v. doldora. 4. încărcat, umplut, (Transilv.) tecăruit. (Pivniță ~ cu lemne) 5. v. încărcat. 6. v. masiv. 7. v. înțesat. 8. acoperit, încărcat. (O grădină ~ cu flori.) 9. încărcat, (prin Olt.) rapăn. (Un cais ~ de fructe.) 10. v. scăldat. 11. v. întreg. 12. v. grăsuț. 13. v. gras. 14. gras, împlinit, rotund, rotunjit. (Brațe ~.) 15. v. mășcat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PLIN s. v. conținut, cuprins.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Plin ≠ deșert, gol, sec
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
plin (plínă), adj.1. Umplut, ocupat. – 2. Compact, masiv. – 3. (S. n.) ÃŽntîlnire întîmplătoare cu o persoană care duce un vas plin cu apă; se consideră de bun augur, iar dacă vasul este gol, de rău augur. – Cu plin, în mod fericit; în plin, perfect; din plin, întocmai, exact. – Mr. plin, megl. (am)plin, istr. pl’ir. Lat. plenus (PuÈ™cariu 1337; Candrea-Dens., 1405; REW 6596), cf. it. pieno, prov. ple, fr. plein, sp. lleno, port. cheio.Der. plinătate, s. f. (plenitudine), format după fr. plénitude; plineală, s. f. (înv., îndeplinire, executare silită); plinuÈ›, adj. (aproape plin; durduliu); împlini (var. plini), vb. (a umple, a face plin; a completa; a satisface; a executa, a îndeplini; a atinge o vîrstă sau o cantitate; refl., a se realiza, a se verifica; refl., a ajunge la soroc, la scadență; refl., a-È™i găsi naÈ™ul, a i se înfunda), se consideră îndeobÈ™te ca der. din lat. (im)plená¿‘re (Densusianu, Hlr., 150; Candrea-Dens., 1407; PuÈ™cariu 789), în timp ce Cihac, II, 265, îl deriva din sl. (na)plÅ­niti; neîmplinit, adj. (neexecutat; imperfect); împlinitor, s. m. (înv., executor); deplin, adv. (împlinit; adj., complet); deplinătate, s. f. (plenitudine); îndeplini, vb. (a executa). – Cf. suplini.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
plin adj. m., pl. plini; f. sg. plínă, pl. plíne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
plin s. n., (spații) pl. plínuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PLIN1 n. ConÈ›inut al unui recipient. ◊ Din ~ din belÈ™ug; din abundență. A face ~ul a umple cu benzină rezervorul unei maÈ™ini. A-i merge (cuiva) din ~ a reuÈ™i în toate. A-i ieÈ™i (cuiva) cu ~ul a ieÈ™i în faÈ›a sau a trece pe dinaintea cuiva cu ceva plin, în special cu o căldare de apă, ceea ce, în superstiÈ›ii, este considerat ca semn bun. /<lat. plenus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PLIN2 ~ă (~i, ~e) 1) È™i fig. (în opoziÈ›ie cu gol) (despre vase, recipiente, încăperi etc.) Care conÈ›ine atât cât poate cuprinde. Pahar ~. Sac ~. Magazie ~ă.~ (cu) ochi umplut până la limită. A fi ~ de sine a fi încrezut. 2) È™i fig. Care posedă sau conÈ›ine o cantitate ori un număr mare (de ceva). ~ de bani. ~ de greÈ™eli. ~ de emoÈ›ii. 3) Care cuprinde toate elementele necesare; căruia nu-i lipseÈ™te nimic; întreg; complet. ◊ Lună ~ă lună rotundă. Voce ~ă voce puternică È™i sonoră. 4) (despre persoane sau despre părÈ›i ale corpului) Care are forme rotunde. ~ la trup. Față ~ă. 5) Care este fără goluri; care nu e deÈ™ert. Nucă ~ă. Știulete ~. /<lat. plenus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)