Dex plouat

PLOUÁT, -Ă, plouați, -te, adj. 1. Udat, m***t de ploaie. ◊ Expr. (Glumeț) A fi (sau a sta) ca o curcă (sau ca o găină) plouată sau ca un câine plouat = a fi trist, abătut. 2. Fig. Descurajat, fără chef, abătut. [Pr.: plo-uat] – V. ploua.

PLOUÁT adj. v. abătut, amărât, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mâhnit, necăjit, supărat, trist.

PLOUÁ, pers. 3 plóuă, vb. I. 1. Intranz. impers. A cădea, a curge ploaia. ◊ Expr. A ploua cu găleata (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, cu picături mari și repezi. Plouă de varsă = plouă foarte tare. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des; a cerne, a bura. Parcă tot îi ninge și-i plouă, se spune despre o persoană posomorâtă și mereu nemulțumită. (Fam.) A se face că plouă = a da impresia că nu observă un lucru sau un fapt neplăcut. ♦ Tranz. impers. A cădea ploaia asupra cuiva sau a ceva; a uda. 2. Tranz. și intranz. P. a**l. A cădea (de sus) sau a lăsa să cadă ceva în cantitate sau în număr mare și în mod neîntrerupt. [Pr.: plo-ua] – Lat. plovere (= pluere).

A PLOUÁ pers. 3 plóuă 1. intranz. 1) A cădea ploaie. ◊ ~ cu găleata (sau cu cofa) a ploua foarte tare. ~ ca prin sită a ploua mărunt și des; a cerne; a burnița; a bura. 2) fig. A cădea din abundență. Plouă cu nuci. 2. tranz. (despre ploaie) A face să fie ud; a uda. ~ rufele. [Sil. plo-ua] /<lat. plovere

PLOUÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A PLOUA. 2) fig. (despre persoane) Care nu are dispoziție; fără dispoziție; indispus; abătut. [Sil. plo-uat] /v. a ploua

plouá (-uă, plouát), vb. impers. – 1. A cădea ploaie. – 2. A cădea ceva din abundență. – 3. A plictisi, a supăra. – Var. ortogr. ploa. Mr. ploae, istr. plou. Lat. plovĕre, forma populară a lui pluĕre (Pușcariu 1342; Candrea-Dens., 1413; Densusianu, Hlr., 78; REW 6610), cu schimb de conjug., cf. it. piovere (senes. piovare, cf. Max Steffens, Die Ausdrücke für Regen, Zürich 1935, 5), prov., cat. ploure, fr. pleuvoir, sp. llover, port. chover. Mai există urme de conjug. în -ere: să plouă, în Trans., să ploaie; plouă, în Olt., ploaie. Var. ploa, este înv. și incorectă. Der. ploaie, s. f. (precipitație atmosferică; abundență, încărcătură de alice), mr. ploae, megl. ploaiă, istr. ploie, din lat. *plovia ‹ pluvia (Diez, I, 322; Diez, Gramm., I, 155; Densusianu, Filologie, 448; Tiktin; REW 6620), cf. it. pioggia, prov. ploja, fr. pluie, sp. lluvia, port. chuva (reducerea ploja în lat., propusă de Pușcariu 1340; Candrea-Dens., 1415, nu putea conduce la rezultatul rom., cf. Pascu, Beiträge, 19); ploicică (var. ploiță), s. f. (răpăială); ploier, s. m. (pasăre, Squatarola squatarola); plointe, adj. (Olt., timp ploios), pe care Candrea îl leagă de lat. pluentem, nu pare o ipoteză necesară; ploios, adj. (cu ploaie); plouat, adj. (ud; obosit, fără chef).

plouá vb., ind. și conj. prez. 3 sg. plóuă; ger. plouând