PLUTÓNIU s. n. Element chimic de sinteză, radioactiv, obținut din uraniu, capabil să întrețină reacții nucleare în lanț, întrebuințat la obținerea energiei nucleare prin bombardarea cu neutroni. – Din fr. plutonium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PLUTÓNIU n. Metal alb-cenușiu radioactiv, foarte toxic, întrebuințat la obținerea energiei nucleare. /<fr. plutonium
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PLUTÓNIU s.n. Element transuranic sintetic, folosit pentru obținerea energiei nucleare. [Pron. -niu. / cf. fr. plutonium, germ. Plutonium].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PLUTÓNIU s. n. element transuranic sintetic, radioactiv, obținut din uraniu. (< fr. plutonium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
plutóniu s. n. [-niu pron. -niu], art. plutóniul; simb. Pu
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PLUTÓNIU (‹ fr., germ. {i}; {s} Pluton, zeu grec) s. n. Element chimic transuranic, alb-argintiu, radioactiv, din seria actinoidelor (Pu; nr. at. 94, m. at. 242), obținut din uraniu în reactorul nuclear. Izotopul p. de masă atomică 239 este folosit la arme nucleare prin bombardarea cu neutroni. Izotopul p. 238 este folosit ca sursă de căldură în navele spațiale și la stimulatoarele c******e. Cel mai stabil izotop p. 244 are perioada de înjumătățire de 7,5 x 107 ani. Este deosebit de periculos pentru om, reciclarea deșeurilor radioactive de la centralele atomoelectrice fiind considerată riscantă datorită conținutului de p.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink