Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: poate , putea (verb)   
POÁTE adv. 1. posibil, probabil. (~ să vin.) 2. pesemne, probabil, (pop.) pasămite, (reg.) samite. (~ nu știe ce să facă.) 3. cumva, eventual, (înv.) cândai. (Aveți ~ o țigară?) 4. doar. (Așteaptă ~ o face vreo greșeală.) 5. (interogativ) oare?, (astăzi rar) au?, (înv. și pop.) ori?, (reg.) doar? (~ nu ți-am dat ce-ai vrut?)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea puterea, a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul, etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte, din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ♦ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să,..; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (= posse).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A PUTEÁ pot tranz. (urmat, de obicei, de un verb la conjuntiv sau la infinitiv) 1) A se simți în stare; a fi capabil sau apt. ◊ A nu mai ~ de ... a) a fi cuprins de un sentiment sau de o senzație puternică; b) a nu-i păsa de ... A nu (mai) ~ fără (cineva sau ceva) a avea neapărat nevoie de (cineva sau de ceva). 2) A fi în drept; a avea tot temeiul. Pot confirma. Tribunalul poate executa sentința. 3) v. A SE PUTEA. ◊ Poate că e cu putință; e posibil. Fără doar și poate fără nici o discuție; în mod sigur. /<lat. potere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE PUTEÁ pers. 3 se poáte tranz. 1) A exista posibilitatea; a fi posibil. ◊ Se prea poate e posibil. Peste poate imposibil. De nu se mai poate peste măsură; la culme. 2) A exista permisiunea; a fi îngăduit. Se poate să intru? /<lat. potere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PUTEÁ vb. 1. a se cădea, a se cuveni. (Se ~ să stăm cu brațele în sân?) 2. a merge. (Așa nu se mai ~!)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
puteá (pot, putút), vb.1. A fi în stare. – 2. (Refl.) A fi posibil. – 3. (Cu negația nu mai). A muri de, a arde în, a crăpa; ironic, a nu-i păsa de nimic. – Mr. pot, putut, puteare, megl., istr. pot. Lat. *pŏtēre, forma vulgară analogică a lui posse (Diez, Gramm., I, 331; Pușcariu 1362; Candrea-Dens., 1491; REW 6682), cf. vegl. potare, it. potere, prov., cat., sp., port. poder, v. fr. pooir (› fr. pouvoir). Pentru conjug., cf. Lombard, Cah. S. Pușcariu, II, 147-50. Der. poate, adv. (probabil, eventual), în loc de se poate, cf. calabr. pozza; putere, s. f. (tărie; forță, vigoare; stăpînire, conducere; înv., armată, forță militară; înv., mulțime; înv., minune, miracol; autoritate, împuternicire, mandat; una din cele trei autorități ale statului; putere executivă, guvern; stat suveran; mijloc, inimă; partea centrală a trunchiului) ale cărui ultime sensuri se explică prin localizarea ideei de putere în inimă și prin echivalență cu ea, cf. sp. corazón „parte centrală”; de-a puterea fi, adv. (Mold., exact, întocmai); puteri (var. împuteri), vb. (înv., a întări, a fortifica); putință, s. f. (posibilitate, facultate; mijloc), din lat. pǒtentia (Tiktin; Candrea; Scriban), sau mai probabil cu suf. -ință, ca stăruință, adeverință etc.; putirință (var. puterință), s. f. (putere, posibilitate), formație glumeață și familiară, rezultată din contaminarea lui putere cu putință; neputință, s. f. (impotență, incapacitate; imposibilitate); putincios, adj. (înv., puternic; înv., demn de, vrednic de; posibil); neputincios, adj. (impotent; înv., imposibil); puternic, adj. (tare, robust, potent; prepotent); neputernic, adj. (înv., debil, incapabil); preaputernic, adj. (atotputernic); atotputernic, adj. (prepotent), atribut exclusiv pentru Dumnezeu; puternici, vb. (înv., a-și exercita puterea); puternicie, s. f. (forță, tărie); atotputernicie, s. f. (omnipotență); puternice, s. f. pl. (duhuri rele); împuternici, vb. (a da puteri; refl., a se fortifica); împuternicire, s. f. (mandat; procură); împuternicit, s. m. (delegat; plenipotențiar); răsputea, vb. (a face ceva cu toată puterea); răsputere, s. f. (toată forța). – Din rom. provin bg. puteren (Capidan, Raporturile, 230), bg. din Trans. putere, puternica (Miklosich, Bulg., 131; Miklosich, Fremdw., 121), rut. puter(j)a, rus. puternyi, adj., puteruvaty, vb. (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 409).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
puteá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 sg. și pl. poátă; ger. putând; part. putút
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)