POCÂNZÉU, pocânzei, s. m. (Reg.) Persoană care are anumite atribuții în timpul unei nunți țărănești; vornicel. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
POCÂNZÉU s. v. colăcar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pocânzéu, pocânzéi, s.m. (reg.) ghiocel.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
pocânzéu s. m., art. pocânzéul; pl. pocânzéi, art. pocânzéii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
conăcár m. (d. conac). Vechĭ. Cel ce îngrijea de conacu domnuluĭ orĭ al boĭerilor orĭ al Turcilor însemnațĭ care călătoreaŭ pin [!] țară (numit și conacciŭ). Azĭ. Mold. Cavaler de onoare călăreț la nunțile de la țară, numit și conocar, conăcaș și conocaș (Mold. sud) și (infl. de colac) colăcar, colăcaș, colăcer și (Munt. vest) colăcel și (infl. de olac) olăcaș (Olt.). În Mold. și vornicel, în Trans. și pocînzeŭ. V. olăcar și stolnic.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink