POJÍJIE, pojijii, s. f. (Reg.) 1. Totalitatea bunurilor dintr-o gospodărie; situația celui avut; avere. 2. Familie, neam. – Cf. ucr. požyva, rus. poživa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
POJÍJIE s. v. bagaj, familie, neam, viță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pojíjie (pojíjii), s. f. – Lucruri, catrafuse. Rut., rus. poživa „cîștig” (Cihac, II, 273). În Mold. Cf. pojivăi, vb. (a se folosi de), din rus. poživatĭsja „a se folosi” (Tiktin), sec. XVII înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
pojíjie s. f. (sil. -ji-e), art. pojíjia (sil. -ji-a), g.-d. art. pojíjiei; pl. pojíjii, art. pojíjiile (sil. -ji-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
POJÍJIE ~i f. 1) reg. Avut al unei gospodării. 2) Persoană care se află în legătură de sânge sau prin alianță cu altă persoană; membru al aceleiași familii; neam; rudă. [G.-D. pojijiei] /cf. ucr. požyvu, rus. poživa
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink