POLARITÁTE s. f. 1. Proprietate a unui sistem fizic de a avea, în două puncte ale sale, caracteristici de aceeași natură, dar opuse una celeilalte. 2. Proprietate a unui organism vegetal sau a unei părți din el de a forma două puncte de creștere cu proprietăți diferite. 3. (Fil.) Specie a contradicției constând în relația dintre doi termeni care prezintă cel mai mare grad de opoziție posibil și totodată se presupun reciproc, ca polii unui magnet. – Din fr. polarité.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
POLARITÁTE f. 1) Caracter polar. 2) Proprietate a unui corp de a avea poli opuși. ~ magnetică. 3) filoz. Relație între contrariile care se exclud și totodată se condiționează. /<fr. polarité
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
POLARITÁTE s.f. 1. Proprietate a unui corp sau a unei părți dintr-un corp de a avea în două puncte ale sale sarcini electrice sau magnetice de nume diferite. ♦ (Fil.) Formă a contradicției în care laturile contrare se exclud și totodată se condiționează reciproc. 2. (Biol.) Calitate a unui organism vegetal sau animal de a prezenta două extremități cu înfățișare și funcțiuni diferite. [Cf. fr. polarité].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
POLARITÁTE s. f. 1. proprietate a unui corp, a unei părți dintr-un corp de a avea în două puncte ale sale sarcini electrice sau magnetice de nume diferite. 2. (fil.) formă a contradicției în care laturile contrare se exclud și totodată se condiționează reciproc. ◊ puncte care definesc relația dintre doi termeni de opoziție, dar care se presupun reciproc. 3. (biol.) calitate a unui organism de a prezenta două extremități cu înfățișare și funcții diferite. (< fr. polarité)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
polaritáte s. f., g.-d. art. polarității
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink