POLEITÓR, poleitori, s. m. Muncitor care poleiește2. [Pr.: -le-i-] – Polei2 + suf. -tor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
poleitór s. m., pl. poleitóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
POLEITÓR ~i m. Muncitor specializat în operații de poleire. [Sil. -le-i-] /a polei + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink