POLIGONOMETRÍE s. f. Ridicare topografică prin utilizarea unor rețele de poligoane închise, pe care se sprijină ridicările de detaliu pentru planimetria unei porțiuni mici de teren; poligonație. – Din fr. polygonométrie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
POLIGONOMETRÍE f. 1) Compartiment al geometriei care se ocupă cu studiul poligoanelor. 2) Tehnică de ridicare topografică cu ajutorul unei rețele de poligoane. /<fr. polygonométrie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
POLIGONOMETRÍE s.f. 1. Capitol al geometriei aplicate care se ocupă cu studiul poligoanelor. 2. Tehnică de ridicare topografică, folosind rețele de poligoane închise. [Gen. -iei. / < fr. polygonométrie].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
POLIGONOMETRÍE s. f. 1. capitol al geometriei aplicate care se ocupă cu studiul poligoanelor. 2. tehnică de ridicare topografică, prin rețele de poligoane închise; poligonație. (< fr. polygonométrie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
poligonometríe s. f. (sil. -tri-), art. poligonometría, g.-d. poligonometríi, art. poligonometríei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink