POLIMÉR, polimeri, s. m. Substanță macromoleculară a cărei moleculă este formată prin unirea în lanț a două sau mai multe molecule de monomer. – Din fr. polymère.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
POLIMÉR s.m. 1. Substanță ale cărei molecule sunt constituite din reunirea mai multor molecule ale unui compus cu caracter nesaturat. 2. (Biol.; despre organe sau organisme) Constituit din mai multe elemente distincte. [< fr. polymère, cf. gr. polys – numeros, meros – parte].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
POLIMÉR, -Ă I. adj. (biol.; despre organe, organisme) cu mai multe părți sau diviziuni. II. s. m. produs macromolecular a cărui moleculă este constituită prin unirea mai multor molecule de monomer. (< fr. polymère)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
polimér s. m., pl. poliméri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
POLIMÉR ~i m. Compus chimic macromolecular obținut prin îmbinarea monomerilor. /<fr. polymere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink