Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
POLITÍE, politii, s. f. (Înv.) 1. Activitate, practică politică, afaceri politice. 2. Oraș. – Din ngr. politía.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
POLITÍE s. v. aglomerație, alai, așezare, cetate, comportament, comportare, conduită, fast, fortăreață, localitate, oraș, politică, pompă, purtare, stat, țară.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
politíe (politíi), s. f.1. Stat, republică. – 2. Oraș. – 3. Conductă. – Mr. pulitie „oraș”. Mgr. πολιτεία. Sec. XVII, înv. E dublet al lui poliție, s. f., din it. polizia, fr. police, prin intermediul rus. policija (Cihac, II, 274; Tiktin). Der. politic, adj., s. m., din fr. politique, și mai înainte din ngr. πολιτιϰός; politică, s. f. (ideologie, doctrină; activitate), din ngr. πολιτιϰή (Murnu, 46; Gáldi 233); politicale, s. f. pl. (intrigi sau discuții politice), din ngr. πολιτιϰά; politicastru, s. m. (om fără orizont); politicesc, adj. (politic), înv.; politicește (var. politicamente), adv. (din punct de vedere politic); politician, s. m., din fr. politicien; politicianism, s. n. (orientare exclusivă și abuzivă către politică); politicos, adj. (civilizat), din ngr. πολιτιϰός (Gáldi 234), cf. sp. politicón; nepoliticos, adj. (necivilizat); politevsi, vb. (a măguli, a ademeni), din ngr. πολιτεύομαι (Tiktin), sec. XVIII, înv.; politefsi, vb. (înv., a fi în uz, a se folosi), dublet al cuvîntului anterior; politețe, s. f., din fr. politesse; nepolitețe (var. impolitețe), s. f. (lipsă de curtoazie); politr(i)uc, s. n. (comisar politic bolșevic), din rus. politruk. Der. de la poliție: polițai, s. m. (copoi, polițist), din germ. Polizei; polițienesc, adj. (propriu poliției), prin intermediul unui adj. *polițian, ca politician, gardian; polițist, adj. (polițienesc; s. m., agent de poliție); polițaimaistru, s. m. (înv., comandant, șef de poliție), din germ. Polizeimeister, cf. rus. policijmejster.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
politíe s. f., art. politía, g.-d. art. politíei; pl. politíi, art. politíile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
POLÍȚIE, poliții, s. f. 1. Organ de stat însărcinat cu menținerea ordinii publice și cu reprimarea infracțiunilor. ◊ Expr. A face poliție = a menține ordinea într-un mod sever și autoritar. ♦ Pază, supraveghere, control (al ordinii, disciplinei). 2. Local în care se află instalată o poliție (1). 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea polițiștilor (1) dintr-o poliție (2); reprezentanții poliției (1). – Din rus. polițija.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
POLÍȚIE ~i f. 1) Organ de stat care are sarcina de a menține ordinea. 2) (cu sens colectiv) Totalitate a persoanelor care alcătuiesc acest organ. 3) Clădire în care se află acest organ. 4) Organizare a controlului și a supravegherii ordinii publice. ~ rutieră. /<lat. politia, fr. police
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
POLÍȚIE s. f. 1. organ de stat care menține ordinea publică și reprimă infracțiunile. ◊ localul în care se află. 2. reprezentanții poliției (1). (< germ. Polizei, fr. police, rus. polițiia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
POLÍȚIE s. secție. (A dus hoțul la ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
políție s. f. (sil. -ți-e), art. políția (sil. -ți-a), g.-d. art. políției; pl. políții, art. políțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)