POLIVALÉNȚĂ, polivalențe, s. f. Însușirea de a fi polivalent. – Din fr. polyvalence.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
POLIVALÉNȚĂ s.f. 1. Însușirea unei substanțe de a fi polivalentă. 2. Capacitate a unei opere de artă de a fi receptată ca valoare estetică în etape succesive. [< fr. polyvalence].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
POLIVALÉNȚĂ s. f. 1. însușire a unei substanțe de a fi polivalentă; plurivalență. 2. capacitate a unei opere de artă de a fi receptată ca valoare estetică în etape succesive. (< fr. polyvalence)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
POLIVALÉNȚĂ s. 1. multivalență, plurivalență. (~ unei substanțe chimice.) 2. v. complexitate.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
polivalénță s. f. → valență
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
POLIVALÉNȚĂ ~e f. Caracter polivalent. /<fr. polyvalence
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink