POLÓG1, poloage, s. n. 1. (Pop.) Cantitate de iarbă (sau de alte plante) cosită dintr-o singură mișcare de coasă; mănunchi de fân sau de grâu secerat (care urmează să fie adunat sau legat în snopi). ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a zăcea, a cădea) polog = a sta (sau a zăcea, a cădea) grămadă. 2. (Reg.) Întoarcere sau împrăștiere a fânului cosit (pentru a se usca). 3. (Reg.) Iarbă bună de cosit. – Din bg., scr. polog.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
POLÓG2, poloage, s. n. 1. Țesătură țărănească groasă (impermeabilă), lucrată din lână, din in sau din cânepă și folosită ca cergă, pătură, așternut etc. 2. Țesătură fină, folosită mai ales ca draperie; perdea; p. ext. baldachin. 3. Acoperitoare specială confecționată din pânză rară sau din plasă de sârmă, folosită împotriva țânțarilor, a muștelor etc. – Din sl. podlogŭ, rus. polog.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
POLÓG s. brazdă, (reg.) otcoș. (Un ~ de iarbă, de grâu.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
POLÓG s. v. baldachin, duium, grămadă, mănunchi, mulțime, oranist, păretar, potop, prelată, puhoi, puzderie, sumedenie, uranisc.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pológ (poloáge), s. n. – 1. Pală de iarbă; postată. – 2. Mănunchi de fîn sau de grîu uscat căzut la pămînt înainte de a fi cules. – 3. (Pînză de) cort. – 4. Baldachin, draperie de pat. – Megl. pălog. Sl. pologŭ „depozit” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 275; Conev 61 și 72), de la položiti „a așeza”, cf. bg., sb. polog „cuib”, rus. polog „draperie de pat” și dîrlog, potlog, răzlog, zălog. – Der. (îm)pologi, vb. (a cosi fînul; a semăna; refl., a se răsuci, a se îndoi); pologar, s. m. (cosaș); polojenie, s. f. (glumă, anecdotă), din sl. položenije „așezare”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
pológ (cantitate de iarbă, țesătură, acoperitoare) s. n., pl. poloáge
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
POLÓG1 ~oáge n. Fâșie de iarbă sau de cereale cosite, având lățimea unei apucături de coasă sau de cositoare; brazdă. ◊ A sta (sau a zace) ~ a sta (sau a zace) la pământ. /<bulg., sb. polog
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
POLÓG2 ~oáge n. 1) Învelitoare confecționată dintr-o țesătură groasă (de cânepă sau in), având diferite întrebuințări; veretcă. 2) Pânză fină pentru draperii și perdele. 3) Acoperământ special, asemănător unui cort, care se atârnă deasupra unui pat în scop protector (împotriva țânțarilor, muștelor etc.). 4) Pat cu un astfel de acoperământ, instalat vara în aer liber. /<rus. polog
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink