PONTÍF, pontifi, s. m. (În Roma antică) Preot din colegiul sacerdotal suprem, însărcinat cu supravegherea cultului religios și a celorlalți preoți; p. ext. grad înalt în ierarhia sacerdotală la diferite popoare; (astăzi) înalt demnitar ecleziastic, arhiereu, prelat. ♦ Șeful suprem al Bisericii catolice; papă. ♦ Fig. (adesea ir.) Persoană care are pretenția sau este considerată a fi o autoritate indiscutabilă într-un anumit domeniu. – Din fr. pontife.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PONTÍF s.m. 1. Membru al colegiului sacerdotal suprem din vechea Romă, care supraveghea cultul; (astăzi) prelat, episcop. ♦ Suveran pontif = papă. 2. (Fig.; adesea ironic) Om care își dă aere de superioritate. [< fr. pontife, cf. lat. pontifex].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PONTÍF s. m. 1. (la romani) membru al colegiului sacerdotal suprem, care supraveghea cultul; pontifice; (astăzi) prelat, episcop. ♦ suveran ~ = papă. 2. (fig.; și ir.) persoană considerată, sau având pretenția a fi o autoritate indiscutabilă. (< fr. pontife)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PONTÍF s. (BIS.) 1. (rar) pontifice. (~ în Roma antică.) 2. pontiful roman v. papă; pontiful Romei v. papă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pontíf s. m., pl. pontífi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PONTÍF ~i m. 1) (în Roma antică) Membru al colegiului sacerdotal suprem. 2) (în biserica catolică și protestantă) Preot de rang superior; prelat. 3) Șef suprem al bisericii catolice. ◊ Marele ~ papa de la Roma. 4) fig. depr. Persoană care se crede o autoritate indiscutabilă într-un domeniu. /<fr. pontife
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink