Dex popii

POP¹, popi, s. m. 1. Stâlp, bârnă, par, prăjină etc. având diverse întrebuințări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin: a) bucată lungă de lemn, prăjină sau par, folosite pentru a sprijini în mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stâlp sau bârnă groasă de lemn cu care se susține provizoriu sau se consolidează un zid, un planșeu, un acoperiș; c) fiecare dintre stâlpii unei prispe sau ai unui pridvor care, având unul dintre capete înfipt în talpa prispei, susțin cu celălalt capăt streașina acoperișului; d) (reg.) fiecare dintre stâlpii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susțin un gard sau o poartă. ♦ Bețișor așezat în cutia de rezonanță a unor instrumente cu coarde. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau părți ale acestora, asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu un pop¹ (1) ori executate dintr-un pop¹. 3. Grămadă de snopi sau de mănunchi de cânepă ori de alte plante, așezate în picioare ca să se usuce. [Pl. și: (3, n.) popuri] – Din bg. pop.

PÓPĂ, popi, s. m. 1. (Pop.) Preot. ◊ Expr. A plăti ca popă = a plăti sigur (și până la ultimul ban). A (i) se duce (sau a-i merge) cuiva vestea (sau buhul) ca de popă tuns = a stârni vâlvă cu o faptă neobișnuită; a se face mare zarvă în jurul cuiva sau a ceva. A-și găsi popa = a găsi pe cineva pe care nu-l poți birui, înșela, amăgi, domina; a i se înfunda cuiva. A-i fi (cuiva) popa = a domina, a tempera (pe cineva), a face (pe cineva) să se cumințească, a-i veni (cuiva) de hac; a învăța (pe cineva) minte. A călca a popă = a) (mai ales la forma negativă) a da semne de seriozitate, a inspira încredere; b) a-și da aere, ifose, a face pe grozavul. A da ortul popii = a muri. 2. Numele uneia dintre cărțile de joc, care are imprimată pe una dintre părți o imagine asemănătoare cu a unui rege; rigă, crai, rege. ◊ Popa prostul = numele unui joc de cărți, în care pierde jucătorul care rămâne cu popa (2). ◊ Expr. (A umbla cu) uite popa, nu e popa, se spune despre o persoană nehotărâtă sau care manifestă o atitudine inconsecventă, schimbându-și ușor părerile, felul de a gândi sau de a acționa. 3. Nume dat celei mai mari piese de la jocul de popice. – Din sl. popŭ.

POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă.

POPÍE s. f. (Pop. și fam.) Preoție. – Popă + suf. -ie.

A POPÍ ~ésc tranz. 1) A face să se popească; a preoți; a hirotonisi. 2) pop. A însărcina cu o misiune ingrată; a boieri. /Din popă

A SE POPÍ mă ~ésc intranz. A deveni popă; a se preoți; a se hirotonisi. /Din popă

POP¹ ~i m. 1) Stâlp la prispă sau la pridvor care susține streașina acoperișului; parmac. 2) Bucată de lemn în care se fixează batca sau nicovala. 3) Mănunchi de anumite plante (cânepă, in, stuf etc.) puse în picioare la uscat. /<bulg. pop

PÓPĂ ~i m. 1) (mai ales în biserica ortodoxă) Slujitor al cultului; preot. ◊ A da ortul (sau pielea) ~ii a muri. A-i merge (sau a i se duce) vestea ca de ~ tuns a se face cunoscut printr-o faptă reprobabilă. 2) Carte de joc pe care este reprezentat chipul unui bărbat în vârstă cu coroană; rege. 3) Piesa cea mai mare, care se pune în mijloc la jocul de popice. 4) pop. Snop care se pune cu spicele în jos în vârful clăii. [G.-D. popii] /<sl. popu

POPÍE f. pop. Funcție de popă; preoție. /popă + suf. ~ie

BOUL-PÓPII s. v. boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, vaca-domnului.

BRÂUL-PÓPII s. v. calea lactee, calea-laptelui, curcubeu.

CALUL-PÓPII s. v. libelulă.

CAȘUL-PÓPII s. (BOT.; Malva rotundifolia) (reg.) nalbă.

COADA-PÓPII s. v. spânz.

COAIELE-PÓPII s. pl. v. clocotici, clocotiș, spânz.

COLȚUNII-PÓPII s. pl. v. viorele sălbatice.

LINGURA-PÓPII s. v. curcubețea, curcubețică, mormoloc, piperul-lupului, popilnic, remf.

MĂRIA-PÓPII s. v. boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, vaca-domnului.

MÂȚA-PÓPII s. v. cantaridă, câinele-babei, gândac-de-frasin, omida-urs, pisica-popii, scolopendră.

OUĂLE-PÓPII s. pl. v. spânz.

PARASTASUL-PÓPII s. v. salbă-moale, vonicer.

PĂDUCHII-PÓPII s. pl. v. spânz.

POP s. 1. (CONSTR.) pălimar, (pop.) popârțac, (reg.) p*****ț. (~ de susținere a unui zid, a unui planșeu.) 2. v. proptea. 3. v. spetează. 4. (reg.) căpiță, ciuclă, p*****ț. (Un ~ de in.)

POP s. v. chingă, fus, prepeleac, stinghie.

PÓPĂ s. 1. v. preot. 2. rege, rigă, (înv.) crai. (~ la jocul de cărți.) 3. (reg.) măgar. (Snopul de grâu numit ~.)

PÓPĂ s. v. măsea, post, zglăvoacă.

POPÍ vb. v. hirotonisi.

POPÍ vb. v. păstori.

POPÍE s. v. preoție.

PUICA-PÓPII s. v. buburuză, boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, vaca-domnului.

PUICULIȚA-PÓPII s. v. buburuză, boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, vaca-domnului.

PUNGA-PÓPII s. v. punguliță, traista-ciobanului.

SCAUNUL-PÓPII s. v. arșinic.

A popi ≠ a despopi, a răspopi

popí³, popésc, vb. IV (reg.) a propti cu popi.

pópí¹ interj.(reg.; de obicei repetat) strigăt cu care oamenii cheamă rațele.

pop (pópi), s. m. – 1. Grămadă de știuleți de porumb puși la uscat. – 2. Stîlp de lemn în pridvorul caselor țărănești. – 3. Axă a vîrtelniței. – 4. Proptea, reazem. Creație expresivă, cf. pup, dop, păp(ușe); ca în cazul acesta din urmă, pare să indice un obiect relativ nedefinit prin conturile sale sau o marionetă. Raportul cu popă „preot” (Tiktin; Candrea; Scriban) este dubioasă. – Der. din gr. ὐποπούς „înzestrat cu picioare” (Diculescu, Elementele, 469) e improbabilă. Der. popic (Mold. popică), s. n. (bucată mică de lemn cu diferite întrebuințări; pop de vioară), cu suf. dim. -ic (după Conev 60, din bg. pop); popicar, s. m. (jucător de popice); popici, s. n. (Olt., axul vîrtelniței); p***u, s. n. (șezut, fund), cuvînt folosit de copii; p******e (var. p*****ț), s. m. (șezut; hopa-mitică; marionetă, om de paie; sperietoare; lămpiță; volbură, Convolvulus arvensis; șobolan de cîmp, Mus silvaticus), a căror idee comună este cea de „marionetă șezînd în fund” (numele volburei vine din sb. p*****c, care nu poate explica celelelte sensuri din rom., cf. Cihac, II, 278; după Conev 56, din bg. papunec); popondoc, s. m. (parmac); popîndoc, s. m. (șobolan de cîmp; Mold., copil, puști); popîndău (var. popînzoi, popînzac), s. m. (șobolan de cîmp; sperietoare); popîndac, s. n. (Mold., plavie, mușuroi la suprafața apei în terenurile mlăștinoase); popi, s. m. pl. (Mold., taftur), cf. pofi; popenchi (var. popinci), s. m. (ciupercă comestibilă, Coprinus atramentarius, Coprinus comatus, Pholiota mutabilis, Pluteus cervinus, Amillaria mellea), pe care Candrea îl lega de sb. popič „ciupercă” și Scriban de rut. podpenka; popoța, vb. refl. (a se cocoța), cf. cocoța; împopoț(on)a, vb. refl. (a se găti), pe care Capidan, Dacor., II, 626 îl lega de pupă(za), pornind de o formă primitivă împupăza cf. DAR; popîc, interj. (exprimă ideea unei apariții neașteptate).

pópă (pópi), s. m. – 1. Preot. – 2. Rigă, la jocurile de cărți. – 3. Popicul mare. – 4. (Trans.) Snop care desăvîrșește stogul. – 5. (Bucov.) Post. – Megl. popă. Sl. popŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 277), din mgr. πάπας, cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol. pop. – Der. popă, s. f. (înv., călugăr); popesc, adj. (sacerdotal); popește, adv. (preoțește); popi, vb. (a se face preot, a intra în biserică, a se hirotonisi); popici, s. m. (Olt., preot tînăr); popie, s. f. (preoție); popime, s. f. (preoțime); popîrțac, s. m. (popoiac; par; stîrpitură); popoiac, s. m. (preot tînăr); protopop, s. m. (protoiereu), din mgr. πρωτοπαπᾶς, în parte prin intermediul sl. protopopŭ; protopopeasă, s. f. (nevastă de protopop); protopopie, s. f. (protoierie); răspopi, vb. (a părăsi preoția), cf. sb. raspopiti; răspopă, s. m. (preot dat afară din sau care a abandonat preoția).

bóul-pópii s. m., pl. bóii-pópii

cálul-pópii s. m.

colțúnul-pópii/colțúnii-pópii (bot.) s. m.

găinúșa-pópii (insectă) s. f.

pop (stâlp) s. m., pl. popi

pópă s. m., g.-d. art. pópii; pl. popi

popí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 sg. și pl. popeáscă

popíe s. f., art. popía, g.-d. art. popíei; pl. popíi

stráița-pópii s. f.

úite-pópa-nu-e-pópa s. n.

POP-FLORENTIN (FLORANTIN), Ioan (1843-1936, n. sat Popteleac, jud. Sălaj), scriitor și estetician romăn. Prof. univ. la Iași. Membru al „Junimii”. Nuvele având ca eroi personaje istorice sau legendare („Decebal”, „Pribeagul”, „Juanita”). Autorul primelor tratate de estetică tipărite în România („Fundament de filosofie”, „Estetică generală”). Manuale de psihologie și logică. A popularizat metodele pedagogice ale lui Fr. Fröbel; autorul unei metode originale de teletipie.