POPORANÍSM s. n. 1. Curent social-politic de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, care considera țărănimea drept elementul de bază al dezvoltării sociale. ♦ Curent literar care înfățișa cu precădere țărănimea. 2. (Rar) Dragoste, atașament față de popor. – Poporan + suf. -ism.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
POPORANÍSM n. (în România la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX) 1) Curent social-politic care susținea că principala forță a dezvoltării sociale este țărănimea. 2) Curent literar care milita pentru o literatură realistă, democratică. /poporan + suf. ~ism
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
POPORANÍSM s.n. Curent social-politic de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX care considera masa țărănească drept elementul de bază al dezvoltării sociale. ♦ Curent literar care înfățișa cu precădere țărănimea. [< poporan + -ism, după rus. narodnicestvo].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
POPORANÍSM s. n. curent social-politic, cu implicații literare, apărut în România la sfârșitul sec. XIX, care considera masele țărănești drept elementul de bază al națiunii și factorul hotărâtor în crearea culturii naționale, recomandând, pe plan literar, crearea de opere inspirate din viața țărănimii. (după rus. narodnicestvo)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
poporanísm s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
POPORANÍSM (‹ poporan) s. n. Curent social-politic de orientare democratică, cu implicații literare, apărut în România la sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20 ca o expresie a pozițiilor micii burghezii, orășenești și rurale, ostilă atât proprietății moșierești, cât și celei capitaliste, precum și ca o reacție a unei părți a intelectualității față de problemele sociale ale țărănimii și de cerințele modernizării României. Întemeindu-și doctrina pe ideile despre specificul economiei rurale țărănești și despre imposibilitatea dezvoltării capitalismului în țările lipsite de debușeuri externe, p. considera că în România poate avea viitor numai industria bazată pe prelucrarea produselor agricole, țărănimea fiind elementul de bază al dezvoltării sociale și factorul hotărâtor în crearea culturii naționale. Pe plan cultural, p., teoretizat de G. Ibrăileanu și C. Stere, a promovat, în descendența ideologiei pașoptiste, afirmarea specificității naționale și a recomandat scriitorilor interes și simpatie pentru țărănime, cerând însă o recreare veridică a realului („originalitate în artă și realism în zugrăvirea vieții țărănești”). Manifestând toleranță față de numeroase modalități estetice, p. a respins atât idilismul și pitorescul fals al sămănătorismului, cât și „literatura decadentă”. Fără să creeze efectiv un curent literar, p. a determinat, în operele unor scriitori grupați în jurul revistei „Viața românească”, o serie de teme și atitudini literare: apologia vieții naturale, datoria intelectualului și responsabilitatea scriitorului față de țărănime, inspirația folclorică etc.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink