Dex popul

PÓPUL s. m. v. popor.

POP¹, popi, s. m. 1. Stâlp, bârnă, par, prăjină etc. având diverse întrebuințări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin: a) bucată lungă de lemn, prăjină sau par, folosite pentru a sprijini în mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stâlp sau bârnă groasă de lemn cu care se susține provizoriu sau se consolidează un zid, un planșeu, un acoperiș; c) fiecare dintre stâlpii unei prispe sau ai unui pridvor care, având unul dintre capete înfipt în talpa prispei, susțin cu celălalt capăt streașina acoperișului; d) (reg.) fiecare dintre stâlpii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susțin un gard sau o poartă. ♦ Bețișor așezat în cutia de rezonanță a unor instrumente cu coarde. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau părți ale acestora, asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu un pop¹ (1) ori executate dintr-un pop¹. 3. Grămadă de snopi sau de mănunchi de cânepă ori de alte plante, așezate în picioare ca să se usuce. [Pl. și: (3, n.) popuri] – Din bg. pop.

POP², s. n. invar., adj. invar. 1. S. n. invar. Bucată de muzică ușoară cu temă și linie melodică inspirată din muzica folclorică. 2. Adj. invar. (În sintagma) Muzică pop = muzică ușoară sau rock, cu largă audiență la public. – Cuv. engl.

POP¹ ~i m. 1) Stâlp la prispă sau la pridvor care susține streașina acoperișului; parmac. 2) Bucată de lemn în care se fixează batca sau nicovala. 3) Mănunchi de anumite plante (cânepă, in, stuf etc.) puse în picioare la uscat. /<bulg. pop

POP² n. Formă de muzică ușoară inspirată din muzica folclorică. ◊ Muzică ~ creație de muzică ușoară care se bucură de mare popularitate la public. /Cuv. engl.

POP adj. inv., s. n. (muzică ușoară) de origine anglo-americană, cu largă audiență la public, din rock și din folk. (< amer. pop)

POP s. 1. (CONSTR.) pălimar, (pop.) popârțac, (reg.) p*****ț. (~ de susținere a unui zid, a unui planșeu.) 2. v. proptea. 3. v. spetează. 4. (reg.) căpiță, ciuclă, p*****ț. (Un ~ de in.)

POP s. v. chingă, fus, prepeleac, stinghie.

pop (pópi), s. m. – 1. Grămadă de știuleți de porumb puși la uscat. – 2. Stîlp de lemn în pridvorul caselor țărănești. – 3. Axă a vîrtelniței. – 4. Proptea, reazem. Creație expresivă, cf. pup, dop, păp(ușe); ca în cazul acesta din urmă, pare să indice un obiect relativ nedefinit prin conturile sale sau o marionetă. Raportul cu popă „preot” (Tiktin; Candrea; Scriban) este dubioasă. – Der. din gr. ὐποπούς „înzestrat cu picioare” (Diculescu, Elementele, 469) e improbabilă. Der. popic (Mold. popică), s. n. (bucată mică de lemn cu diferite întrebuințări; pop de vioară), cu suf. dim. -ic (după Conev 60, din bg. pop); popicar, s. m. (jucător de popice); popici, s. n. (Olt., axul vîrtelniței); p***u, s. n. (șezut, fund), cuvînt folosit de copii; p******e (var. p*****ț), s. m. (șezut; hopa-mitică; marionetă, om de paie; sperietoare; lămpiță; volbură, Convolvulus arvensis; șobolan de cîmp, Mus silvaticus), a căror idee comună este cea de „marionetă șezînd în fund” (numele volburei vine din sb. p*****c, care nu poate explica celelelte sensuri din rom., cf. Cihac, II, 278; după Conev 56, din bg. papunec); popondoc, s. m. (parmac); popîndoc, s. m. (șobolan de cîmp; Mold., copil, puști); popîndău (var. popînzoi, popînzac), s. m. (șobolan de cîmp; sperietoare); popîndac, s. n. (Mold., plavie, mușuroi la suprafața apei în terenurile mlăștinoase); popi, s. m. pl. (Mold., taftur), cf. pofi; popenchi (var. popinci), s. m. (ciupercă comestibilă, Coprinus atramentarius, Coprinus comatus, Pholiota mutabilis, Pluteus cervinus, Amillaria mellea), pe care Candrea îl lega de sb. popič „ciupercă” și Scriban de rut. podpenka; popoța, vb. refl. (a se cocoța), cf. cocoța; împopoț(on)a, vb. refl. (a se găti), pe care Capidan, Dacor., II, 626 îl lega de pupă(za), pornind de o formă primitivă împupăza cf. DAR; popîc, interj. (exprimă ideea unei apariții neașteptate).

pop (stâlp) s. m., pl. popi

pop (muz.) s. n. invar.

pop (mănunchi) s. n., pl. pópuri

POP-FLORENTIN (FLORANTIN), Ioan (1843-1936, n. sat Popteleac, jud. Sălaj), scriitor și estetician romăn. Prof. univ. la Iași. Membru al „Junimii”. Nuvele având ca eroi personaje istorice sau legendare („Decebal”, „Pribeagul”, „Juanita”). Autorul primelor tratate de estetică tipărite în România („Fundament de filosofie”, „Estetică generală”). Manuale de psihologie și logică. A popularizat metodele pedagogice ale lui Fr. Fröbel; autorul unei metode originale de teletipie.