Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: poruncă (substantiv feminin) , porunci (verb tranzitiv)   
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate ca ceva să se îndeplinească (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PORUNCÍ vb. 1. v. ordona. 2. a ordona, a spune, a zice. (Fă ce-ți ~ el!)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PORUNCÍ vb. v. anunța, comunica, transmite, vesti.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
poruncí (poruncésc, poruncít), vb. – A ordona, a cere, a da ordin. – Var. înv. poronci, porinci. Sl. porąčiti, porąčą (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 278; Byhan 329), cf. rus. poručiti, mag. parancsolni.Der. poruncă, s. f. (ordin, însărcinare), postverbal, sau din sl. porąči, cf. sb. poruka „ordin”, rus. poruka „garanție”; porunceală, s. f. (acțiunea de a porunci; Munt., joc de copii care constă în a da ordine celorlalți tovarăși de joacă); poruncitor, adj. (imperativ; s. m., persoană care comadă, șef).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
poruncí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 sg. și pl. porunceáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PORÚNCĂ, porunci, s. f. 1. Dispoziție (orală sau scrisă) dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai; ordin, decizie, hotărâre. ◊ Loc. adv. (Rar) De poruncă = prin constrângere, în silă. ◊ Expr. (Înv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispoziția sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Poruncește! porunciți! ♦ (Reg.) Ordin de chemare în armată. 2. (Înv.) Comunicare de interes public, făcută de o autoritate comunală. 3. (În religia creștină; în sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Înv. și pop.) Lege morală; învățătură, precept. [Var.: (reg.) poróncă s. f.] – Din porunci (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A PORUNCÍ ~ésc 1. tranz. 1) (urmat de o propoziție complementară) A cere în mod autoritar și oficial; a impune printr-o poruncă; a dispune; a ordona; a comanda. 2) A face la comandă; a comanda. 3) A cere printr-o comandă; a comanda. 4) A transmite verbal sau în scris (prin cineva). 2. intranz. A da dispoziții (ca un stăpân); a se comporta ca un stăpân. /<sl. poronțiti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PORÚNCĂ ~ci f. Dispoziție, scrisă sau orală, a unei autorități sau a unei persoane oficiale, care urmează să fie îndeplinită; ordin; comandă. ◊ Cele zece ~ci v. DECALOG. Poruncă! poruncește! porunciți! [G.-D. poruncii] /v. a porunci
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CELE ZECE PORÚNCI s. (BIS.) decalogul (art.).
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PORÚNCĂ s. 1. v. dispoziție. 2. v. ordin.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PORÚNCĂ s. v. chemare, învățătură, nor-mă, ordin, precept, principiu, regulă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
porúncă s. f., g.-d. art. porúncii; pl. porúnci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)