Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
POTASIU (‹ fr. {i}; {s} engl. potass „potasă”) s. n. Element chimic (K; nr. at. 19, m. at. 39,102, gr. sp. 0,86, p. t. 63,5ºC, p. f. 760ºC) din grupa metalelor alcaline. Se găsește în natură numai sub formă de combinații (ex. silvină, silvinit, cainit etc.). Ocupă locul 7 după răspândirea în scoarța terestră. Se obține prin electroliza clorurii de potasiu topite. În combinații este monovalent. La aer se oxidează rapid, cu apa reacționează cu explozie. Bun conducător de căldură și de electricitate, moale, foarte activ chimic, se întrebuințează la obținerea unor aliaje, fabricarea celulelor fotoelectrice și, sub formă de săruri, ca îngrășământ agricol. Constituie o componentă permanentă a țesuturilor organismelor vegetale și animale. Împreună cu sodiul are un rol esențial în organismul uman, pentru menținerea permeabilității selective celulare, în excitabilitatea fibrelor nervoase și în contracția musculară; exercită o acțiune depresivă asupra sistemului nervos central, a inimii și musculaturii și favorizează diureza; necesitatea de potasiu zilnică pentru om este de 3 g. A fost obținut prin electroliză de Humphry Davy în 1807. Sin. kaliu.
Sursa: Dicționar enciclopedic