PÓTCĂ, potce, s. f. (Pop.) 1. Încurcătură, necaz, belea; vrajbă, ceartă. ◊ Expr. A da de potcă = a o păți. 2. Epitet depreciativ pentru o persoană nedezvoltată din punct de vedere fizic, urâtă sau schiloadă; pocitanie; p. ext. epitet depreciativ pentru o persoană fără caracter. – Din sl. potŭka.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PÓTCĂ s. v. belea, bucluc, dandana, deochetură, deochi, hâdoșenie, încurcătură, monstru, monstruozitate, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, pocitanie, pocitură, rău, schimonositură, sluțenie, sluțitură, supărare, urâciune, urâțenie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pótcă (-ci), s. f. – 1. Arac, durere subită care, după imaginația populară, este provocată de deochi. – 2. Supărare, necaz, ceartă. – 3. Plantă, Chenopodium murale. – 4. Momîie, pocitanie. – 5. (Trans.) Băț, par. Sl. potŭka „luptă” (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 269; Conev 93), cf. pol. potka „pagubă”. – Der. potcaș, s. m. (viclean, greoi; certăreț, arțăgos); poci (var. înv. potci), vb. (a suci, a îndoi; a deforma; a desfigura, a sluți), cuvînt pe care Iordan, BF, VII, 372, îl consideră anterior lui potcă; poci (var. împocia), vb. (Trans., a pune pari; Bucov., a lega via pe araci); pocie, s. f. (Olt., arac); pocinci, s. m. (Trans., par); pociumb, s. m. (băț, arac), puțin folosit în Munt., probabil rezultat dintr-o contaminare cu carîmb; pociumpos, adj. (grosolan); pocitanie, s. f. (baubau, stîrpitură); pocitor, s. m. (fantomă, duh rău); pocitoare, s. f. (arătare); pocitură, s. f. (durere bruscă, atac; monstru, arătare; duh rău; Trans., țăruș); poceală, s. f. (atac, paralizie, atribuită duhurilor rele numite Sfinte).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
frúnză-de-pótcă s. f., g.-d. art. frúnzei-de-pótcă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
pótcă s. f., g.-d. art. pótcei; pl. pótce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink