POVĂȚUITÓR, -OÁRE, povățuitori, -oare, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană care dă cuiva sfaturi, care îndrumează, călăuzește. ♦ Ceea ce servește cuiva drept călăuză, îndrumător. [Pr.: -țu-i-] – Povățui + suf. -tor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
POVĂȚUITÓR s. v. cap, căpetenie, comandant, conducător, mai-mare, șef.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
POVĂȚUITÓR s., adj. 1. s. v. îndrumător. 2. s. v. sfetnic. 3. adj., s. v. îndrumător. 4. adj. îndrumător, sfătuitor, (înv.) învățător. (Carte ~oare.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
povățuitór s. m. (sil. -țu-i-), pl. povățuitóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
POVĂȚUITÓR1 ~oáre n. înv. Lucrare în care se dau povețe într-un anumit domeniu; călăuză; ghid. [Sil. -țu-i-] /a povățui + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
POVĂȚUITÓR2 ~oáre (~óri,~oáre) m. și f. Persoană care povățuiește, care dă sfaturi; sfătuitor. [Sil. -țu-i-] /a povățui + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
povățuitoáre s. f. (sil. -țu-i-), g.-d. art. povățuitoárei; pl. povățuitoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink