Dex practică

PRÁCTICĂ, practici, s. f. 1. Practicare, p. ext. deprindere, obicei, rutină. 2. Activitate a oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței societății, în primul rând spre producerea și crearea bunurilor materiale și a valorilor culturale; metodă, procedeu aplicat și verificat efectiv. ◊ Loc. adv. În practică = în mod concret, în realitate. ◊ Expr. A pune în practică = a aplica. 3. Exercitare a unei profesiuni, a unei discipline, profesare a unei științe, a unei arte. 4. Aplicare și verificare efectivă a cunoștințelor teoretice dobândite într-un domeniu oarecare. Practică pedagogică. ♦ Stagiu de perfecționare sau de dobândire a unor cunoștințe practice pe care-l face, într-o fabrică, într-o întreprindere etc., un student sau un elev. Practică de producție. 5. (Mai ales la pl.) Ceremonie, manifestare exterioară de cult. – Din germ. Praktik, fr. pratique.

PRÁCTICĂ s.f. 1. Activitatea oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței și dezvoltării societății, în primul rând procesul producției materiale. ♦ Aplicare și verificare pe teren a cunoștințelor teoretice dobândite într-un domeniu oarecare. 2. Ansamblu de metode și de procedee aplicate și verificate efectiv. 3. Experiență, rutină. 4. Exercitarea unei profesiuni; profesare. [Pl. -ci. / cf. germ. Praktik, fr. pratique < lat. practicus, gr. praktikos].

PRÁCTICĂ s. 1. v. aplicare. 2. v. procedură. 3. exercițiu, (rar) deprindere. (Are multă ~ în acest domeniu.) 4. v. experiență. 5. v. datină.

PRÁCTICĂ s. v. abilitate, capacitate, competență, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusință, isteție, istețime, îndemânare, pregătire, pricepere, seriozitate, știintă, talent, ușurință, valoare, vrednicie.

práctică s. f., g.-d. art. prácticii; pl. práctici

PRÁCTIC, -Ă, practici, -ce, adj. 1. Care se poate executa sau care se efectuează în mod concret; care se verifică prin practică și se poate aplica în viață; care se bazează pe practică; concret, real. ♦ Care corespunde necesităților de fiecare zi; care este ușor de întrebuințat, util, comod sau economicos. 2. (Despre oameni) Care știe să se orienteze în viața de toate zilele, care știe să aplice cunoștințele la viața de toate zilele, care are simțul realității; p. ext. îndemânatic, destoinic, priceput. – Din fr. pratique, lat. practicus.

PRACTICÁ, práctic, vb. I. Tranz. l, A exercita o meserie, o profesiune; a se ocupa cu..., a profesa. 2. (Rar) A pune în aplicare; a folosi, a utiliza, a întrebuința. Practică virtutea. ◊ Refl. pas. Se practică un anumit procedeu. ♦ A face, a executa; a efectua. A practica o gaura într-un perete. – Din fr. pratiquer (după practică).

A PRACTICÁ práctic tranz. 1) (meserii, ocupații, activități etc.) A pune în aplicare în mod sistematic; a profesa; a exercita. ~ ingineria. ~ sportul. ~ un mod de viață sănătos. 2) rar A pune în practică; a folosi; a întrebuința; a utiliza; a uzita. /<fr. pratiquer

PRÁCTIC ~că (~ci, ~ce) (în opoziție cu teoretic) 1) Care ține de practică; propriu practicii. Activitate ~că. 2) Care este bine adaptat pentru a fi folosit într-un anumit scop; care poate fi folosit sau mânuit cu ușurință; comod. 3) (despre persoane) Care se orientează cu abilitate în viața cotidiană; care află aplicare oricăror lucruri sau situații; priceput. Femeie ~că. /<fr. pratique, lat. practicus

PRÁCTICĂ ~ci f. 1) Activitate volitivă care vizează un rezultat concret; acțiune de transformare a lumii. 2) Mod concret de exercitare a unei activități. ~ca vieții. 3) Ansamblu de metode și procedee aplicate în anumite condiții concrete. 4) Ansamblu de deprinderi concrete dobândite în procesul exercitării unei profesii sau specialități; experiență. 5) Proces de aplicare și de verificare într-un domeniu de activitate a cunoștințelor teoretice acumulate prin studiu. [G.-D. practicii] /<germ. Praktik, fr. pratique

PRÁCTIC, -Ă adj. 1. Referitor la practică. ♦ Care tinde către o acțiune, către o realizare; care realizează, dă rezultate concrete; util. ♦ Comod, folositor; ingenios. 2. Cu spirit de acțiune; îndemânatic, destoinic. [Cf. fr. pratique, germ. praktisch < lat. practicus].

PRACTICÁ vb. I. tr. A pune în practică. ♦ A profesa, a exercita o meserie, un sport etc. [P.i. práctic. / cf. fr. pratiquer, germ. praktizieren].

PRÁCTIC, -Ă I. adj. 1. referitor la practică. ◊ care tinde către o acțiune, către o realizare; care realizează ceva, dă rezultate concrete; util. ◊ comod, folositor; ingenios. 2. (despre oameni) cu spirit de acțiune; îndemânatic, destoinic. II. s. f. 1. activitate a oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței și dezvoltării societății, în primul rând procesul producției materiale. ◊ aplicare a cunoștințelor teoretice; (p. ext.) experiență, rutină. ◊ stagiu pe care îl face un student sau un elev într-o întreprindere. 2. ansamblu de metode și de procedee aplicate și verificate efectiv. 3. exercitare a unei profesiuni; profesare. 4. (pl.) ceremonie, manifestare exterioară specifică unui cult, unei credințe etc. (< lat. practicus, gr. praktikos, germ. praktisch, după fr. pratique, germ. Praktik, gr. praktike)

PRACTICÁ vb. tr. a pune în practică. ◊ a profesa, a exercita o meserie, un sport etc. (după fr. pratiquer)

PRÁCTIC adj. 1. v. eficace. 2. comod, lesnicios. (O soluție ~.) 3. pozitiv, realist. (Un spirit ~.) 4. pragmatic, utilitar, utilitarist. (O concepție ~.) 5. aplicat. (Învățământ ~.)

PRÁCTIC adj. v. abil, bun, capabil, competent, destoinic, deștept, dibaci, dotat, experimentat, ingenios, iscusit, isteț, încercat, îndemânatic, înzestrat, meșter, practician, pregătit, priceput, valoros, versat, vrednic.

PRACTICÁ vb. 1. v. profesa. 2. v. cultiva. 3. v. juca. 4. a (se) folosi, a (se) întrebuința, a (se) utiliza. (Un obicei care se ~ de mult timp.)

PRACTICÁ vb. v. aplica, folosi, întrebuința, utiliza.

practicá, practicále, s.f. (înv.) 1. proces-verbal. 2. permisiune de trafic dată unui vapor; autorizație de a face negoț.

práctic (práctică), adj. – Util, priceput, versat. Lat. praticus (sec. XIX). – Der. practică, s. f., din fr. pratique, și mai înainte (sec. XVIII) din ngr. πραϰτϰά (Gáldi 234); nepractic, adj. (puțin practic, impracticabil); practicabil, adj., din fr. praticable; impracticabil, adj. (impracticabil); practica, vb., din fr. pratiquer; practicant, adj. și s. m., din fr. pratiquant și ca s. din germ. Prakticant; practician, s. m., din fr. praticien; practicos, adj. (expert, experimentat), din ngr. πραϰτϰός, sec. XIX, înv. Cf. praxis.

líberă práctică adj. + s. f.

práctic adj. m., pl. práctici; f. sg. práctică, pl. práctice

practicá vb., ind. prez. 1 sg. práctic, 3 sg. și pl. práctică