PRESTÍGIU s. n. 1. Autoritate morală, considerație, influență de care se bucură cineva sau ceva; vază, importanță. ◊ Loc. adj. De prestigiu = care onorează, care aduce glorie, considerație; important, valoros. 2. (Rar) Strălucire, farmec, atracție. – Din fr. prestige.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PRESTÍGIU s.n. Autoritate morală; vază, considerație. ♦ (Fig.) Strălucire, atracție. [Pron. -giu. / < lat. praestigium, cf. it. prestigio, fr. prestige].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PRESTÍGIU s. n. autoritate morală deosebită, vază, considerație. (< fr. prestige, lat. prestigium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PRESTÍGIU s. n. Autoritate morală de care se bucură cineva sau ceva; vază, considerație; importanță. ◊ Fig. Strălucire, farmec, atracție. – Fr. prestige (lat. lit. praestigium).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
PRESTÍGIU s. 1. v. autoritate. 2. v. celebritate. 3. v. faimă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PRESTÍGIU s. v. atracție, farmec.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
prestígiu s. n. [-giu pron. -giu], art. prestígiul
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PRESTÍGIU ~i m. Importanță recunoscută într-un anumit domeniu; autoritate; pondere. ◊ De ~ de valoare deosebită. /<fr. prestige, lat. praestigium
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink