Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
PRETÉNȚIE, pretenții, s. f. 1. Revendicare a unui drept; drept pe care și-l revendică cineva. 2. Convingere (nejustificată) pe care o are cineva despre meritele sale și cerința ca această convingere să fie împărtășită și de ceilalți; (la pl.), aere de superioritate, ifose. ♦ Intenție, dorință, năzuință ambițioasă. ◊ Loc. adj. și adv. Fără pretenții = modest, potrivit (ca amploare, valoare etc.). 3. Exigență. – Din fr. prétention.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PRETÉNȚIE s.f. 1. Drept (real sau închipuit) pe care îl revendică cineva. 2. (la pl.) Idee exagerată despre sine însuși; înfumurare. [Gen. -iei, var. pretențiune s.f. / cf. fr. prétention, it. pretensione < lat. praetentus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PRETÉNȚIE s. f. 1. revendicare a unui drept, a unui privilegiu. 2. (pl.) părere bună exagerată pe care o are cineva despre sine; înfumurare. 3. exigență. (< fr. prétention)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PRETÉNȚIE s. 1. v. cerere. 2. v. exigență. 3. v. cerință. 4. v. ambiție. 5. veleitate, (înv.) pretenderisire. (E plin de ~ii.) 6. (la pl.) v. îngâmfare. 7. (la pl.) v. ifose.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
preténție s. f. (sil. -ți-e), art. preténția (sil. -ți-a), g.-d. art. preténției; pl. preténții, art. preténțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PRETÉNȚIE ~i f. 1) Revendicare a unui privilegiu în baza unui drept pretins. 2) Drept la care pretinde o persoană. 3) Opinie exagerată în legătură cu meritele proprii, însoțită de dorința ambițioasă ca această opinie să fie adoptată și de alte persoane. ◊ Cu ~i cu aere de superioritate. Fără ~i simplu; modest. [G.D. pretenției; Sil. -ți-e] /<fr. prétention
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)