Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
PRIMÁRE s. m. v. primar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PRIMÁ, primez, vb. I. Intranz. (Livr.) A avea întâietate, a fi pe primul plan. – Din fr. primer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PRIMÁR, -Ă, primari, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Inițial, primordial, originar; p. ext. de prim grad, de primă importanță, de bază. ◊ Învățământ primar = formă de învățământ cu caracter obligatoriu, în care se predau elementele de bază ale celor mai importante discipline și care constituie primele patru clase ale scolii generale. Clasă primară (și substantivat, f.) = clasă din cursul primar. Școală primară (și substantivat, f.) = școală de învățământ primar; curs primar; clădire în care se predă această formă de învățământ. Văr primar (sau vară primară) = grad de rudenie între copiii mai multor frați și surori; persoană care se află cu alta într-un asemenea grad de rudenie. (Geol.) Era primară = era paleozoică. Medic primar = grad în ierarhia cadrelor medicale, superior medicului specialist, care se obține în urma unui concurs; persoană care are acest grad. ♦ Simplu, rudimentar, elementar; p. ext. neevoluat. ♦ (Despre cuvinte) Care provine direct din rădăcină și care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte; primitiv. 2. (Despre elemente și compuși chimici) Care are o singură valență satisfăcută de un anumit element sau radical. II. S. m. Reprezentant al conducerii centrale în orașe și comune, cu atribuții administrative. [Var.: (II, pop.) primáre s. m.] – Din lat. primarius. Cf. fr. primaire, maire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A PRIMÁ ~éz intranz. livr. A se afla pe primul plan (dintr-un anumit punct de vedere); a deține întâietatea. /<fr. primer
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PRIMÁR1 (~i, ~e) 1) Care constituie un început; care caracterizează un început; inițial; primordial; începător. Etapă ~ă. ◊ Școală ~ă școală începătoare. Văr ~, vară ~ă a) grad de rudenie stabilit între copiii fraților sau ai surorilor; b) persoană aflată în acest grad de rudenie. 2) Care se prezintă simplu de tot; rudimentar. /<lat. primarius
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PRIMÁR2 ~i m. Conducător administrativ al unui oraș, al unei comune sau al unui sat. /<lat. primarius
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PRIMÁ vb. I. intr. A avea întâietate, a fi pe primul loc. [< fr. primer].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PRIMÁR, -Ă adj. De la început, originar; (p. ext.) prim, principal, de primul grad. ♦ (Geol.) Eră primară (și s.n.) = paleozoic; terenuri primare = terenuri formate în era primară. ♦ primordial, de bază. ♦ Simplist. [< fr. primaire, cf. lat. primarius, it. primario].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PRIMÁR s.m. Șeful unei administrații comunale. ♦ Președintele comitetului executiv al unui consiliu popular. [< lat. primarius, după fr. maire].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PRIMÁ vb. intr. a avea întâietate, a fi pe primul plan. (< fr. primer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PRIMÁR, -Ă I. adj. 1. inițial, de la început, originar; primordial, principal. (p. ext.) de primul grad, de bază. ♦ învățământ ~ = formă de învățământ, cu caracter obligatoriu, în care se predau noțiunile elementare ale principalelor discipline; eră ~ă = paleozoic; medic ~ = medic care, prin concurs, a devenit superior medicului specialist. ◊ simplu, rudimentar, simplist. ◊ (despre cuvinte) primitiv (I, 4) o (ec.) sector ~ = ansamblu de activități economice producător de materii prime (agricultura și industriile extractive). ◊ (med.; despre simptome) care apare în prima fază a unei boli. 2. care se manifestă brutal; care dovedește lipsă de cultură, de rafinament. 3. (despre elemente și compuși chimici) cu o singură valență satisfăcută de un anumit element sau radical. II. s. m. reprezentant ales, cu atribuții administrative în orașe și comune. (< lat. primarius, fr. primaire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PRIMÁR adj. 1. v. originar. 2. v. primitiv. 3. v. ele-mentar. 4. v. elementar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PRIMÁR s. (reg.) antist, (Transilv., Maram. și Ban.) birău, (Transilv., Ban. și Olt.) chinez, (Transilv. și Ban.) jude, (înv.) județ, procator, vătăman, vornic, (înv., prin Transilv.) jurat, (rusism înv.) starșină. (~ al satului.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PRIMÁR s., adj. v. paleozoic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Primar ≠ secundar
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
primár (primáră), adj.1. În expresia: văr primar.2. (S. m.) Reprezentant al conducerii centrale în orașe și comune. – 3. (S. m., Arg.) Client care nu dă bacșiș. – Mr. (ver) primar. Lat. prῑmārius (Pușcariu 1385; Candrea-Dens., 1446; REW 6749), cf. v. it. primaio. Cuvînt moștenit cu primul sens, cu al doilea a fost impus de instituție, în 1874, și se sprijină pe fr. maire.Der. primăreasă, s. f. (nevastă de primar, primăriță); primărie, s. f. (localul, sediul unde lucrează primarul); primariat, s. f. (slujbă de primar).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
primá vb., ind. prez. 1 sg. priméz, 3 sg. și pl. primeáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
primár adj. m., s. m., pl. primári; f. sg. primáră, pl. primáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)