Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: procura (verb tranzitiv) , procură (substantiv feminin)   
PROCURÁ, procúr, vb. I. Tranz. 1. A face rost de ceva, a obține ceva. 2. A produce, a provoca, a pricinui. – Din fr. procurer, lat. procurare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PROCURÁ vb. I. tr. 1. A achiziționa, a face rost de ceva. 2. A produce, a pricinui. [P.i. procúr. / < fr. procurer].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PROCURÁ vb. tr. 1. a face rost de ceva; a achiziționa. 2. a produce, a pricinui. (< fr. procurer, lat. procurare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PROCURÁ vb. 1. v. cumpăra. 2. a achiziționa, a furniza, a livra, (înv.) a teslimarisi, a teslimatisi. (A ~ cuiva o marfă.) 3. a obține. (Am ~ cu greu biletele.) 4. a agonisi, a dobândi, (prin Transilv.) a însăma. (A ~ ceva cu trudă.) 5. v. da. 6. v. rostui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
procurá vb., ind. prez. 1 sg. procúr, 3 sg. și pl. procúră
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PROCÚRĂ, procuri, s. f. Împuternicire legalizată prin care cineva poate acționa în numele altcuiva; (concr.) act prin care se dă această împuternicire; mandat. – Din germ. Prokura.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A PROCURÁ procúr tranz. 1) A obține prin cumpărare; a achiziționa. 2) A face să se producă; a pricinui; a cauza. Lectura îmi procură plăcere. /<fr. procurer, lat. procurare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PROCÚRĂ ~i f. 1) Drept acordat unei persoane de a acționa în numele alteia. 2) Act legalizat care certifică acest drept. /<germ. Prokura, lat. procura
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PROCÚRĂ s.f. Împuternicire prin care cineva poate acționa în numele altcuiva; mandat; act scris (oficializat) de împuternicire. [< fr. procure].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PROCÚRĂ s. f. împuternicire scrisă, legalizată, prin care cineva poate acționa în numele altcuiva; mandat. (< germ. Procura)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PROCÚRĂ s. v. delegație.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
procúră s. f., g.-d. art. procúrii; pl. procúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)