PROHÓD, prohoduri, s. n. Slujbă religioasă la înmormântările creștine; p. gener. înmormântare; prohodire, prohodit. ♦ Slujbă religioasă făcută în vinerea Paștilor, în amintirea morții lui Cristos. – Din sl. provodŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PROHÓD s. (BIS.) prohodire, prohodit. (~ul mortului, înainte de îngropare.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PROHÓD s. v. îngropare, îngropat, înhumare, înmormântare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
prohód (prohóduri), s. n. – Slujba morților. Sl. provodŭ „moarte”, prochodŭ „moarte” (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 297). – Der. prohodi, vb. (a face slujba morților; a îngropa), din sl. prochoditi.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
prohód s. n., pl. prohóduri/prohoáde
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PROHÓD ~uri n. 1) (la creștini) Slujbă religioasă făcută la înmormântări. 2) Ritual de punere a mortului în mormânt; înmormântare. 3) Slujbă religioasă oficială în vinerea Paștelui. /<sl. provodu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink