Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: pronunța (verb tranzitiv) , pronunțare (substantiv feminin)   
PRONUNȚÁRE, pronunțări, s. f. Acțiunea de a (se) pronunța și rezultatul ei. – V. pronunța.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PRONUNȚÁRE s.f. Acțiunea de a (se) pronunța și rezultatul ei; pronunție; (spec.; jur.) dare a unei sentințe; sentință pronunțată. [< pronunța].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PRONUNȚÁRE s. 1. articulare, articulație, emitere, pronunție, rostire, (înv.) prozodie. (~ deslușită a sunetelor.) 2. v. pronunție. 3. v. dicțiune. 4. v. fonetism. 5. v. formulare. 6. (JUR.) rostire. (După ~ sentinței ...) 7. rostire, ținere. (~ unui discurs.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pronunțáre s. f., g.-d. art. pronunțării; pl. pronunțări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PRONUNȚÁ, pronunț, vb. I. 1. Tranz. A emite, a rosti sunete, silabe, cuvinte, propoziții, fraze; a articula. ♦ A ține un discurs, o cuvântare etc. 2. Tranz. A da o hotărâre, o sentință judecătorească; a declara ceva în virtutea autorității cu care este învestit. 3. Refl. A-și spune părerea, a-și da avizul; a lua atitudine. – Din lat. pronuntiare, fr. prononcer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A PRONUNȚÁ pronúnț tranz. 1) (sunete, silabe, cuvinte etc.) A emite cu ajutorul organelor vorbirii; a rosti; a articula. 2) (sentințe, hotărâri etc.) A declara potrivit prevederilor legii; a aduce la cunoștința publicului după dezbaterile legale. /<lat. pronuntiare, fr. prononcer
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE PRONUNȚÁ mă pronúnț intranz. A-și spune părerea; a se rosti. /<lat. pronuntiare, fr. prononcer
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PRONUNȚÁ vb. I. 1. tr. A articula, a rosti (sunete, silabe, cuvinte). ♦ A ține, a rosti (un discurs). 2. tr., refl. (Jur.) A face cunoscut, a comunica o sentință, o hotărâre etc. 3. refl. A-și spune părerea; a lua atitudine. [P.i. pronúnț. / < lat. pronuntiare, cf. it. pronunziare, fr. prononcer].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PRONUNȚÁ vb. I. tr. a articula, a rosti (sunete, silabe, cuvinte). ◊ a ține, a rosti (un discurs). II. tr., refl. (jur.) a decide în urma unor dezbateri, a comunica o sentință, o hotărâre etc. III. refl. a-și spune părerea; a opina. (< lat. pronuntiare, fr. prononcer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PRONUNȚÁ vb. 1. a articula, a emite, a rosti. (A ~ deslușit sunetele.) 2. a rosti, (înv.) a proforisi. (~ literele pe rând.) 3. a (se) spune. (În Moldova, „picior” se ~ „chicior”.) 4. v. scoate. 5. v. formula. 6. (JUR.) a rosti. (A ~ sentința.) 7. a rosti, a ține. (A ~ un discurs.) 8. (rar) a se rosti. (Se ~ într-o problemă.) 9. v. declara.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pronunțá vb., ind. prez. 1 sg. pronúnț, 3 sg. și pl. pronúnță
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)