Dex proptele

PRÓPTĂ, propte, s. f. (Reg.) 1. Proptea. 2. (În expr.) A se pune proptă sau a sta în proptă cuiva = a se opune, a se împotrivi. – Din propti (derivat regresiv).

PROPTÉA, proptele, s. f. Lemn, stâlp, par, bară, scândură etc. cu care se sprijină un gard, un zid, un pom etc.; proptă. ◊ Expr. (Pop.) Propteaua gardului = persoană leneșă. ♦ Fig. Sprijin, protecție (nemeritată); p. ext. persoană care dă cuiva un sprijin (nemeritat). – Din propteală (derivat regresiv).

PROPTEÁLĂ, proptele, s. f. Faptul de a (se) propti. ♦ (Concr.) Proptea. – Propti + suf. -eală.

PRÓPTĂ ~e f. v. PROPTEA. ◊ A se pune ~ cuiva a se opune. /v. a propti

PROPTEÁ ~éle f. 1) Bucată de lemn (par, stâlp, prăjină etc.) cu care se sprijină, provizoriu, ceva (ca să nu se prăvălească). 2) fig. mai ales la pl. Susținere nemeritată (acordată cuiva). 3) fig. Persoană care acordă asemenea susținere. /v. a propti

PRÓPTĂ s. v. pop, proptea, protecție, reazem, sprijin, susținere.

PROPTEÁ s. pop, reazem, sprijin, susținere, (rar) sprijinitoare, (pop.) poprea, (reg.) pripoană, proptă, propteală, proptiș, șpraiț, (prin Munt. și Olt.) papainog, (Transilv.) șoș, (înv.) rezemătură, sprijineălă, sprijoană. (~ pentru consolidarea gardului.)

PROPTEÁ s. v. prăjină.

PROPTEÁLĂ s. v. pop, proptea, reazem, spri-jin, susținere.

próptă s. f., g.-d. art. próptei; pl. própte

propteá s. f., art. propteáua, g.-d. art. proptélei; pl. proptéle

propteálă s. f., g.-d. art. proptélei; pl. proptéle