PROTÁZĂ, protaze, s. f. 1. Partea întâi a unei perioade condiționale, care cuprinde grupa propozițiilor secundare și care îndreaptă atenția cititorului asupra consecințelor care se enunță în apodoză. 2. Partea de la început a unei drame antice, care cuprindea expunerea subiectului. – Din fr. protase. Cf. lat. protasis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PROTÁZĂ s.f. 1. Prima parte a unei drame antice, care cuprinde expunerea subiectului. 2. Prima parte a unei perioade condiționale, care cuprinde propozițiile secundare, fiind strâns legată de cea de-a doua parte, numită apodoză. [< fr. protase, cf. lat. protasis].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PROTÁZĂ s. f. 1. prima parte a unei drame antice, expunerea subiectului. 2. prima parte a unei perioade condiționale, cuprinzând propozițiile secundare care îndreaptă atenția asupra consecințelor ce se anunță în apodoză. (< fr. protase, lat., gr. protasis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PROTÁZĂ s. v. premisă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
protáză s. f., g.-d. art. protázei; pl. protáze
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PROTÁZĂ ~e f. gram. (în opoziție cu apodoză) 1) Grup de cuvinte sau de propoziții secundare care constituie partea întâi a unei perioade. 2) Partea de la început a unei drame antice în care se expune subiectul. /<fr. protase
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink