PROVOCATÓR, -OÁRE, provocatori, -oare, adj. Care provoacă, întărâtă, ațâță, incită, atacă; care atrage atenția asupra sa prin ținută, extravaganță, impertinență, obrăznicie; sfidător, obraznic. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la producerea unui act reprobabil. ♦ Care constituie cauza a ceva, care determină, care pricinuiește ceva. [Var.: (pop.) provocătór, -oáre adj.] – Din fr. provocateur.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PROVOCATÓR, -OÁRE adj. Care provoacă; provocant. ♦ Care îndeamnă la acțiuni nesocotite și necinstite. // s.m. Cel care provoacă la luptă, la întrecere etc. [Var. provocător, -oáre adj., s.m.f. / cf. fr. provocateur, lat. provocator].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PROVOCATÓR, -OÁRE I. adj. care provoacă; provocant. ◊ ostentativ. II. s. m. f. cel care instigă. (< fr. provocateur, lat. provocator)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PROVOCATÓR s., adj. 1. s., adj. v. instigator. 2. adj. v. agresiv. 3. adj. v. senzual. 4. adj. v. ostentativ. 5. adj. sfidător. (Un gest ~.) 6. adj. pricinuitor, producător. (Motiv ~ de tulburări.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
provocatór adj. m., pl. provocatóri; f. sg. și pl. provocatoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PROVOCĂTÓR, -OÁRE adj. v. provocator.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PROVOCATÓR1 adv. Într-un mod care constituie o provocare. /<fr. provocateur
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PROVOCATÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) Care provoacă; care caută prilej de ceartă; care ațâță; agresiv; ațâțător. /<fr. provocateur
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PROVOCATÓR3 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) Persoană care provoacă. 2) Persoană care se ocupă de provocări. /<fr. provocateur
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PROVOCĂTÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. v. provocator.
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink