Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
PSIHOLOGÍE s. f. 1. Știință care se ocupă cu studiul proceselor și al particularităților psihice. 2. Totalitatea fenomenelor psihice care caracterizează un individ sau o colectivitate; concepție, mentalitate. 3. Totalitatea proceselor psihice care condiționează o activitate. – Din fr. psychologie
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PSIHOLOGÍE s.f. 1. Știință care are ca obiect studierea activității psihice a omului, a stării și a însușirilor sale psihice. 2. Structura psihică a unui individ, a unei colectivități. ◊ Psihologie socială = latură a vieții sociale a societății care, împreună cu ideologia și cu științele naturii, alcătuiește conștiința socială; psihologia artei = disciplină care își propune examinarea structurilor psihologice definitorii pentru crearea și receptarea valorilor artistice. [Gen. -iei. / < fr. psychologie, cf. gr. psyche – suflet, logos – studiu].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PSIHOLOGÍE s. f. 1. știință care studiază psihicul, legitatea proceselor și a însușirilor psihice ale persoanei. 2. totalitatea fenomenelor psihologice de grup care se manifestă într-o comunitate socială dată. ◊ disciplină care studiază fenomenele de conștiință socială; psihosociologie. 3. totalitatea proceselor psihice care condiționează o activitate. 4. ~ animală = zoopsihologie. (< fr. psychologie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PSIHOLOGÍE s. 1. v. mentalitate. 2. psihologia limbajului v. psiholingvistică; psihologia lingvistică = psihologia limbajului; psihologie abisală v. psihanaliză; psihologie animală v. zoopsihologie; psihologie fiziologică v. psihofiziologie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
psihologíe s. f., art. psihología, g.-d. psihologíi, art. psihologíei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PSIHOLOGÍE ~i f. 1) la sing. Știință care se ocupă cu studiul psihicului omenesc. 2) Ansamblu de fenomene care caracterizează o persoană sau o colectivitate; mentalitate. /<fr. psychologie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PSIHOLOGÍE (‹ fr. {i}; {s} psiho- + gr. logos „studiu”) s. f. 1. Studiul științific al proceselor psihice ale oamenilor și al altor animale în interacțiunea lor cu mediul. Psihologii studiază procesele percepției, gândirii, învățării, cogniției, emoțiilor și motivațiilor, personalitatea, comportamentul anormal, interacțiunile dintre indivizi și interacțiunile cu mediul. Domeniul p. este aliat cu discipline precum antropologia și sociologia (în preocupările vizând influențele sociale și de mediu asupra comportamentului), fizica (în tratarea vederii, auzului și pipăitului), biologia (în studiul bazelor fiziologice ale comportamentului). Cuvântul p. a fost creat în sec. 14, dar a devenit uzual doar din sec. 18. Până în sec. 19, p. desemna studiul a tot ceea ce privea sufletul și constituia o parte a filozofiei. Ca știință pozitivă, care investighează empiric activitatea și comportamentul psihicului (p. experimentală), p. s-a constituit în sec. 19, o dată cu înființarea primelor laboratoare de psihologie (E.H. Weber, G.Th. Fechner, H.L. Helmholtz, W. Wundt ș.a.). P. ca știință s-a dezvoltat din mai multe surse, originile ei putând fi urmărite până în Grecia antică, Platon și Aristotel ridicând unele din chestiunile studiate și de psihologii din zilele noastre: sunt capacitățile și personalitatea înnăscute sau dobândite din experiență? Cum ajung oamenii să cunoască lumea? Asemenea chestiuni au fost dezbătute multe secole, dar rădăcinile teoriilor psihologice moderne se găsesc în operele filozofilor din sec. 17, îndeosebi la Descartes, care a evidențiat rolul crucial al ideilor înnăscute în organizarea experienței individuale, la Hobbes și Locke, care au accentuat rolul experienței ca sursă a cunoașterii umane. Rădăcinile p. ca studiu empiric pot fi considerate teoriile asociaționiste alui Hume și Mill. În urma criticii kantiene a ideii generale de p. empirică, gânditorii germani au căutat o fundamentare clară și solidă a cercetării psihologice, impunând o nouă abordare experimentală. În sec. 20 au luat naștere numeroase școli psihologice, propunând teorii rivale despre psihic întemeiate pe date experimentale: gestaltismul, freudismul, behaviorismul etc. Ceea ce a contribuit însă cel mai mult la dezvoltarea p. ca știință a fost fiziologia. Revoluția cognitivă a lărgit substanțial registrul fenomenelor de investigat, iar progresul impetuos al computerului, care a preluat multe funcții rezervate membrilor speciei umane, a lăsat deschisă chestiunea dacă într-o zi le va prelua pe toate sau dacă i se va permite acest lucru. ◊ Psihologia copilului = studiul comportamentului copiilor incluzând caracteristici fizice, cognitive, motrice, lingvistice, perceptuale, sociale și emoționale, de la naștere până la adolescență. P.c. oferă metode de tratare a problemelor sociale, emoționale și de învățare și și perfecționează terapia în școli și spitale. ◊ P. industrială = studiul comportamentului, al gândirii și sentimentelor oamenilor în legătură cu munca lor; este o aplicație metodologică a p., focalizată asupra locului de muncă și având ca subiecte satisfacția oferită de slujbă, problema liderului, productivitatea. ◊ Psihologia maselor = studiul comportamentului oamenilor în grupuri mari (mulțimi și societăți), legând acest comportament de baza sa biologică și de cadrul cultural. ◊ P. cognitivă = studiul proceselor minții, precum rezolvarea de probleme, memoria și limbajul; psihologii cognitiviști cercetează mintea din perspectiva prelucrării informației și folosesc concepte din știința computerelor. 2. Totalitatea fenomenelor psihice care caracterizează un individ sau o colectivitate; mentalitate. ◊ P. socială = totalitatea fenomenelor psihologice colective, de grup, care se manifestă într-o comunitate socială dată: stări de spirit, tradiții, obișnuințe, aspirații, valori, statute, roluri, cooperare, competiție, conflicte, comunicare etc. 3. Totalitatea proceselor psihice care condiționează o activitate. 4. P. fiziologică = psihofiziologie. 5. P. abisală v. abisal. 6. P. animală = zoopsihologie.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
REVISTA DE PSIHOLOGIE, revistă trimestrială editată de Institutul de Filozofie și Psihologie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române. Apare la București (din 1955).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)