PSIHOLOGÍSM s. n. Orientare, tendință, concepție care exagerează rolul factorului psihologic în diferite sfere ale activității omenești; exagerare a importanței factorului psihologic în literatură. – Din fr. psychologisme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PSIHOLOGÍSM n. 1) Curent în filozofie care, în explicarea fenomenelor sociale și a formelor conștiinței sociale, exagerează rolul factorilor psihici. 2) Tendință a unor scriitori de a explica stările sufletești ale eroilor din operele lor prin factori de ordin psihic. /<fr. psychologisme
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PSIHOLOGÍSM s.n. 1. Tendința de a explica fenomenele sociale, arta, morala, religia și alte forme ale conștiinței sociale ținând seama exclusiv de aspectul psihologic drept factor determinant al celorlalte laturi și procese. ◊ Psihologism lingvistic = curent inițiat de Steinthal în Germania și de Potebnea în Rusia, după care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui să fie actul individual al vorbirii, înțeles ca un proces psihic, fără nici o legătură cu viața socială. 2. Atitudine a scriitorilor care analizează numai stările psihice, neglijând cauzele sociale ale acestora. [Cf. fr. psychologisme].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PSIHOLOGÍSM s. n. tendința de a interpreta fenomenele sociale, arta, morala, religia și alte forme ale conștiinței sociale prin factorul psihologic; exagerare a importanței factorului psihologic în literatură. ♦ ~ lingvistic = curent în Rusia, după care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui să fie actul individual al vorbirii, conceput ca un proces psihic, fără nici o legătură cu viața socială. (< fr. psychologisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
psihologísm s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink