Dex pupa

PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare. – Lat. *puppare.

PUPÁ vb. v. căpăta, dobândi, obține, primi, săruta.

púpa (direcție) s. f. invar.

pupá vb., ind. prez. 1 sg. pup, 3 sg. și pl. púpă

PÚPĂ¹, pupe, s. f. Partea de dinapoi a corpului unei nave. – Din fr. poupe.

PÚPĂ², pupe, s. f. Formă de dezvoltare în metamorfoza unor insecte, între starea de larvă și cea de dezvoltare completă; nimfă. – Din lat. pupa.

A PUPÁ pup tranz. fam. 1) A atinge (ușor) cu buzele (în semn de dragoste, de respect, de afecțiune sau de umilință); a săruta. ◊ ~ în bot (pe cineva) a se linguși (pe lângă cineva). 2) (precedat de negația nu) A nu obține, deși dorința există. /<lat. puppare

A SE PUPÁ mă pup intranz. A face (concomitent) schimb de pupături (cu cineva). ◊ ~ în bot (cu cineva) a se afla în relații de mare prietenie (cu cineva). /<lat. puppare

PÚPĂ¹ ~e f. (în opoziție cu proră) Parte posterioară a unei nave. /<fr. poupe

PÚPĂ² ~e f. 1) Stadiu intermediar între larvă și faza adultă din metamorfoza unor insecte; nimfă. 2) Organism de insectă aflat în acest stadiu de dezvoltare. /<lat. pupa

PÚPĂ¹ s.f. Partea de dinapoi a unei nave. [< fr. poupe, cf. lat. puppis].

PÚPĂ² s.f. Nimfă (3) [în DN]; crisalidă. [< fr. pupe, cf. lat. pupa – fetiță].

PÚPĂ¹ s. f. partea din spate a unei nave. (< fr. poupe)

PÚPĂ² s. f. nimfă (2). (< fr. pupe, lat. pupa)

PÚPĂ s. (ENTOM.) crisalidă, nimfă, (pop.) gogoașă, păpușă. (~ a unui fluture.)

púpă, púpe, s.f. (reg.) cartof copt.

púpă (larvă, parte a navei) s. f., g.-d. art. púpei, pl. púpe