Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
puricí, puricésc, vb. IV (reg.) 1. (despre șipci, cuișoare sau pene de lemn) a bate în pereții sau în bârnele unei case, pentru a fixa tencuiala sau lutul; a fixa cu purici (pietre). 2. (despre bucăți mici de cărămidă sau de piatră) a lipi pe pereții noi ai unei case, pentru a le mări rezistența.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) curăța de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenție, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PÚRICE, purici, s. m. 1. Nume dat mai multor insecte mici parazite, de culoare neagră-cafenie, fără aripi, cu picioarele posterioare adaptate pentru sărit, care se hrănesc cu sânge supt din corpul omului sau al unor animale. ◊ Expr. A i se face (cuiva) inima cât un purice, se spune când cineva se simte în mare primejdie, când este foarte speriat. A nu face (mulți) purici (undeva sau cu cineva) = a nu sta mult (undeva sau cu cineva). (În basme) De (sau pe) când se potcovea puricele = foarte demult; niciodată. 2. Numele a două specii de insecte parazite mici, care trăiesc pe plante: a) insectă de culoare albastră sau verde, cu un cap mic și cu antene subțiri, care distruge legumele, în special răsadul de varză (Haltica obracea); b) insectă de culoare neagră, care ataca inul, trifoiul și varza (Haltica nemorum). ◊ Compus: (Entom.) purice-de-apă = dafnie. 3. (La pl.) Cuie foarte mici, cu floarea mare, folosite în tapițerie, în cizmărie etc. 4. (La pl.) Impurități (de forma unor punctișoare) care apar pe țesăturile de bumbac nesupuse procesului de albire. 5. (Tehn.; la pl.) Bucăți mici de piatră, de beton sau de oțel care se așază pe fundul cofrajului, sub armături etc. [Var.: púrece, púrec s. m.] – Lat. pulex, -icis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A PURICÁ púric tranz. 1) A curăța de purici. 2) fig. A examina exagerat de migălos. /<lat. pulicare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PÚRICE ~i m. 1) Insectă parazită hematofagă, de talie mică, de culoare cafenie-închisă, având membrele posterioare adaptate pentru sărit. ◊ A i se face cuiva inima cât un ~ a trece prin momente de (mare) spaimă; a trage o (mare) spaimă. A nu face (mulți) ~i a nu rămâne mult timp într-un loc (de lucru). 2) Insectă parazită de talie mică, de diferite culori, care distruge diferite plante. ◊ ~-de-apă crustaceu dulcicol de talie foarte mică. 3) Ființă foarte mică. 4) Obiect lipsit de valoare. 5) la pl. Ținte mici cu floarea mare (folosite de tapițeri, cizmari etc.). 6) la pl. Punctișoare negre pe pânza nealbită de bumbac. /<lat. pulex, ~icis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PÚRIC s. m. v. purice.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
IARBA-PÚRICELUI s. v. iarbă-roșie, puricariță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PURICÁ vb. v. despăduchea, păduchea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PURICE-DE-ÁPĂ s. v. dafnie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PURICE-DE-OMĂT s. (ENTOM.; Podura nivalis) (rar) puricaș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
púrice (púrici), s. m.1. Insectă parazitară (Pulex irritans). – 2. Joc care constă în a prinde din zbor o minge. – 3. Culoare la cărțile de joc, reprezentată la scară redusă la colțul cărților. – 4. Cuișor, țintă de bătut pingele. – Var. puric, purec(e). Mr. puric, megl. puric, purițe, istr. purec. Lat. pūlĭcem (Pușcariu 1408; Candrea-Dens., 1479; REW 6816), cf. vegl. pulko, it. pulce (mil. püres, logud. púlige), port. piuse, fr. puce, cat. pussa, sp., port. pulga.Der. purica (var. pureca, mr. puric), vb. (a curăța de purici; a examina, a recunoaște), din lat. pūlĭcāre (Densusianu, Hlr., 165; Pușcariu 1407; Candrea-Dens., 1479; REW 6817), cf. logud. puligare, și probabil it. piluccare, cat. pellucar, fr. éplucher; puricărie, s. f. (mulțime de purici); puricariță (var. puricică, puricioasă), s. f. (plantă, Pulicaria vulgaris); puricaș, s. m. (insectă, Podura nivalis); puricătură, s. f. (bătaie); puricel, s. m. (cuișor; pl., terci de mălai cu grăsime sau unt); purici, vb. (a bate ținte; Mold., a așeza bîrnele care, după tencuială, formează peretele casei țărănești); puricos, adj. (cu purici). – Din rom. provine mag. purecsa (Candrea-Dens., 1479).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
moártea-púricelui (bot.) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
puricá vb., ind. prez. 1 sg. púric, 3 sg. și pl. púrică
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
púrice s. m., pl. púrici
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
púrice-de-ápă s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)