PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PURTĂTÓR adj., s. 1. adj. v. transportor. 2. s. deținător, posesor. (Purtător al unui nume.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PURTĂTÓR adj., s. v. călăuzitor, îndrumător, povățuitor, sfătuitor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PURTĂTÓR s. v. cârmuitor, conducător, domn, domnitor, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
purtătór adj. m., s. m., pl. purtătóri; f. sg. și pl. purtătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PURTĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care poartă, duce o încărcătură; care transportă. ◊ Cec (sau obligație) la ~ cec (sau obligație) în care nu este indicat numele deținătorului. /a purta + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink