Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PUSTIÍ vb. v. distruge.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PUSTIÍ vb. v. abandona, asasina, lăsa, omorî, părăgini, părăsi, sălbătici, suprima, ucide.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pustií vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 sg. și pl. pustiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PUSTÍE s. f. v. pustiu.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PUSTÍU, -ÍE, (I) pustiuri, s. n., (II) pustii, adj. I. S. n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ◊ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ◊ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se d******i, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, d****l. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustíe s. f.] – Din bg. pustinja.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PÚȘCĂ, puști, s. f. 1. Armă de foc portativă și individuală cu patul de lemn și cu țeava lungă. ◊ Pușcă-mitralieră = pușcă la care încărcarea și descărcarea se execută automat. Pușcă de soc = pușcoci. ◊ Expr. (Adverbial) Gol pușcă = a) complet dezbrăcat, în pielea goală; b) fără avere, sărac lipit. A se duce (sau a trece etc.) pușcă = a se duce (sau a trece etc.) în mare viteză (și de-a dreptul). 2. (Înv.) Tun. 3. (Bot.; în compusul) Pușca-d******i = plantă erbacee cu flori, de obicei albastre (Phyteuma tatramerum). – Din magh. puska, pol. puszka, rus. pușka.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PUȘTI, puști, s. m. (Fam.) Băiat tânăr, băiețaș, copil; copil ștrengar. – Cf. tc. pușt „desfrânat”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A PUSTIÍ ~ésc tranz. (case, localități, terenuri etc.) A transforma în pustiu prin distrugere; a devasta. /Din pustiu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE PUSTIÍ mă ~ésc intranz. 1) A se pierde printre străini; a fi departe de locurile natale. 2) rar A se retrage în singurătate; a se însingura. /Din pustiu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PUSTÍU1 ~e (~i) 1) (despre locuri) Care nu are nimic. Pădure ~e. Stradă ~e. 2) (despre localități, încăperi, spații) Care este lipsit de viață; în care (sau pe care) nu se află nimeni. Școală ~e. Peron ~. 3) (despre regiuni, ținuturi) Care este fără vegetație și fără populație; deșert; gol. /<bulg. pustinja
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PÚȘCĂ puști f. 1) mil. Armă de foc individuală, cu țeava lungă și cu patul de lemn. ◊ ~ antitanc pușcă de calibru mare, folosită contra tancurilor. ~-mitralieră pușcă la care încărcarea și tragerea se fac în mod automat. Gol ~ (sau pistol) v. PISTOL. A trece (sau a se duce) ~ a trece (sau a se duce) cu mare viteză. 2) înv. Armă de artilerie care arunca proiectile grele pe o traiectorie întinsă. [G.-D. puștii] /<ung. puska
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PUȘTI ~ m. fam. 1) Băiat mic; băiețel; pici. 2) Copil ștrengar. /cf. turc. pușt
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DUCĂ-SE-PE-PUSTÍI s. v. aghiuță, demon, diavol, d**c, epilepsie, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
IARBĂ-DE-PÚȘCĂ s. v. praf de pușcă, pulbere.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PUSTÍU adj. v. deșert, gol, nepăzit, nesupravegheat, vid.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PUSTÍU adj., s. 1. adj. deșert, gol, necultivat, sălbatic, vid, (înv. și reg.) săcret, (înv.) puștiicios, pustiit. (Un loc, un ținut ~.) 2. s. v. deșert. 3. s. v. pustietate. 4. adj. v. nelocuit. 5. adj. v. neumblat. 6. adj. părăsit. 7. adj. singur, stingher. (A rămas ~ pe lume.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PUSTÍU adj., s. v. afurisit, blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PUȘCA-LÚPULUI s. v. garoafă, garofiță de grădină.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PÚȘCĂ s. (înv. și reg.) durdă, flintă, sâneață. (Are ~ încărcată.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PÚȘCĂ s. v. arc, praștie, tun.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PUȘTI s. pici, prichindel, țânc, (reg.) pricolici, (fam.) zgâmboi, (fig.) năpârstoc. (Un ~ de vreo 5 ani.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PUȘTI s. v. băiețaș, băiețel, copilaș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Pustiu ≠ aglomerat, arhiplin, populat
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
ducă-se-pe pustii s.m. (pop. și fam.) 1. d****l, diavolul. 2. epilepsie.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
pustíu (pustíe), adj.1. Deșert, gol. – 2. Părăsit, nepopulat. – 3. Nefericit, amărît. – 4. (S. n.) Deșert, loc necultivat. – Megl. pust. Sl. pustŭ, pustynĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Tiktin; Conev 40). Pentru sensul de imprecație, cf. ngr. ἔρημο (Graur, BL, VI, 168). – Der. pustie, s. f. (deșert, loc neîngrijit; nume popular pentru diavol), în loc de înv. pustiniesl. pustynĭ; pustă, s. f. (teren agricol, cîmpia Ungariei), din mag. puszta, cu aceeași proveniență; pustietate, s. f. (deșert, regiune necultivată și nelocuită); pustii, vb. (a devasta, a transforma în deșert; vb., refl., a deveni deșert); pustiitor (var. pustiicios), adj. (distrugător); pustiiciune, s. f. (înv., devastare, distrugere); pustnic, s. m. (sihastru, anahoret), din sl. pustynĭnikŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 755; Tiktin; Conev 109), poate confundat cu sl. postĭnikŭ „postitor”; pustnicesc, adj. (de sihastru); pustnici, vb. (a trăi ca un pustnic); pustnicie, s. f. (sihăstrie). – Din rom. provine mag. posztia (Edelspacher 21).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
púșcă (púști), s. f.1. (Înv.) Tun. – 2. Armă. – 3. Fuituială. – 4. (Înv.) Pompă de incendiu. Sl. pušĭka (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Miklosich, Fremdw., 120; Conev 122); cf. alb. puškë, bg., rus. puška, pol. puszka, sb., mag. puska, țig., sp. pusca (Besses 136). – Der. pușca (var. împușca), vb. (a trage cu pușca; a ucide cu foc de armă); (îm)pușcă’n lună, s. m. (haimana, golan; hoț, bandit); (îm)pușcătură, s. f. (foc de pușcă); pușcar, s. m. (înv., tunar, artilerist); pușcări, vb. (a trage, a descărca o armă de foc); pușcărire, s. f. (împușcătură); pușcaș, s. m. (înv., tunar; înv., corp de 500 de soldați infanteriști sub comanda marelui armaș; trăgător; vînător înarmat cu o pușcă); pușcoci (var. pișcoci, pușcoace, pișcoace), s. n. și f. (pușcă veche, jucărie ca o pușcă); pușcărie, s. f. (înv., artilerie; închisoare, ocnă); pușcăriaș, s. m. (deținut); pușcuță, s. f. (pușcă; cușcă); pușculiță, s. f. (pușcă mică; vas mic cu bani). Nu e sigur dacă pușcărie „temniță” trebuie explicat prin faptul că vreun depozit sau cazarmă de artilerie ar fi servit la închisoare (Tiktin); mai probabil în acest cuvînt se păstrează, ca în pușcuță și pușculiță, semantismul primitiv din sl. cf. v. germ. buhsa „cutie”, gr. πυξίς „cutie, țarc”. Bg. puškaria provine din rom. (Capidan, Raporturile, 234).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
púști (púști), s. m.1. (Înv.) P******t, sodomit. – 2. Tînăr, flăcău, copil. – Var. pușchi. Mr. puștu „golan”, megl. pușt. Tc. pușt „desfrînat” (Șeineanu, II, 298; Tiktin; Ronzevalle 60), cf. ngr. πούστης, alb., bg., sb. pušt (după Cihac, II, 301, rom. ar proveni din sb., căci autorul îl consideră drept cuvînt autentic sl.). Cu sens injurios s-a pierdut aproape complet în limba actuală, dar mai este evident la Alecsandri. – Der. puștan, s. m. (tînăr, copil); puștancă, s. f. (fată); puștime, s. f. (mulțime de copii); pușlău, s. m. (leneș, puturos), probabil în loc de *puștlău, cu suf. expresiv, ca în fătălău, bătălău; pușlanie, s. f. (lenevie; trîndăvie); pușlama, s. f. (leneș, puturos; golan), a cărui der. nu este clară, probabil direct dintr-un cuvînt tc. neatestat.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
dúcă-se-pe-pustíi s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
pustíe s. f., art. pustía, g.-d. art. pustíei; pl. pustíi, art. pustíile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
pustíu adj. m., f. pustíe; pl. m. și f. pustíi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
púșcă s. f., g.-d. art. púștii; pl. puști
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
púșcă-mitraliéră s. f. (sil. -tra-li-e-), g.-d. art. púștii-mitraliére; pl. puști-mitraliére
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
puști s. m., art. púștiul; pl. puști
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
OCNA PUSTIE (sau AVRAM IANCU), lac sărat situat în arealul orașului Ocna Sibiului, format pe locul unei saline abandonate în 1817. Supr.: 10.137 m2; ad. max.: 128 m (cel mai adânc lac din România); salinitatea: 180-200 g/l (la suprafață și în funcție de anotimp).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)