PUTOÁRE, putori, s. f. Miros urât, greu, neplăcut; duhoare. ♦ Epitet injurios dat unui om leneș, murdar sau imoral; p. ext. epitet dat unei femei de moravuri ușoare. – Lat. putor, -is.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PUTOÁRE s. duhoare, infecție, împuțiciune, miasmă, (livr.) fetiditate, (înv.) duh, smreduire. (Simțea în nări o ~ insuportabilă.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PUTOÁRE s. v. cocotă, c***ă, femeie de stradă, p*********ă, t***ă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
putoáre (putóri), s. f. – 1. Miros urît, duhoare. – 2. Bășină. – 3. Leneș, trîntor. – 4. P*********ă, tîrfă. – Mr. (m)putoare, butoare, megl. putoari. Lat. putōrem (Pușcariu 1419; REW 6883), cf. v. it., prov., cat, v. sp. pudor, fr. pueur ca și puți. – Der. puturos, adj. (rău mirositor; leneș); puturos, s. m. (dihor); puturoasă, s. f. (coriandru), cf. puciocnă; puturoșenie, s. f. (lene).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
putoáre s. f., g.-d. art. putórii; pl. putóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PUTOÁRE ~óri f. 1) Miros neplacut, greu; duhoare. 2) fig. Persoană leneșă sau/si murdară. /<lat. putor, ~is
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink