Dex puți

PUȚÍ, put, vb. IV. Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊ Expr. A puți locul sub cineva sau a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș. A puți a pustiu = a fi gol. Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa. Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit. A-i puți a... = a simți miros de... ♦ Fig. (Fam.; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de... Pute piața de mere. – Lat. *putire (= putere).

PUȚÍ vb. a duhni, a mirosi, (prin Mold.) a se auzi, (Mold.) a duhli, (înv.) a duhori. (~ a băutură.)

puțí (put, puțít), vb. – A mirosi urît. – Megl. put(puțos), ambuțiri. Lat. *putῑre în loc de putēre (Pușcariu 1414; REW 6876), cf. it. putire (Prati 803), prov., cat. pudir; fr. puer (‹ v. fr. puir). – Der. apuțit, s. n. (înv., miros); pucios, adj. (urît mirositor), probabil în loc de *puțicios, cf. v. it., pist. puzzoso; pucioasă, s. f. (sulf), în loc de piatră pucioasă (după Pușcariu 1394 și Candrea de la un lat. *puteōsa; puciocnă (var. pucio(a)gnă), s. f. (plantă, Bifora radians); împuți, vb. (a răspîndi un miros greu; refl., a începe să miroasă urît, a se putrezi; refl., a se băși); împuțiciune, s. f. (duhoare, putoare; lene); împuțit, adj. (puturos; stricat; leneș). – Cf. putoare.

puțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. put, imperf. 3 sg. puțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. pútă

A PUȚÍ put intranz. 1) A emana un miros urât; a mirosi urât. 2) pop. A fi semne că are sau va avea loc. Pute a bătaie. ◊ Pute a pustiu se spune despre ceea ce este gol (camere, buzunare, pungi etc.). 3) fig. fam. A fi plin peste măsură; a fi supraîncărcat. Pute piața de legume. /<lat. putere