Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
PẤLNIE, pâlnii, s. f. 1. Obiect de metal, de sticlă, de porțelan etc., de obicei în formă de con gol în interior, prelungit în jos printr-un tub îngust, servind la turnarea lichidelor în vase cu gura strâmtă. ◊ Expr. A-și face (sau a-și duce) palmele pâlnie (la gură sau la ureche) = a-și așeza mâinile ca o pâlnie în dreptul gurii sau al urechii pentru a fi auzit sau a auzi mai bine. A face (burta bute și) gura pâlnie = a bea mult. 2. Nume dat unor obiecte în formă de pâlnie (1), care amplifică sunetele. ◊ Pâlnia telefonului = receptor telefonic. 3. Rezervor, încăpere sau locaș, mai largi în partea de sus decât în cea de jos, amenajate pe un sistem tehnic pentru a înlesni introducerea sau evacuarea unui material. 4. Depresiune de teren de formă conică, formată în terenuri solubile. ♦ Plan înclinat care leagă galeria superioară cu cea inferioară a unui tunel în curs de excavare. ♦ Groapă făcută în pământ de un obuz sau de o bombă. 5. Locul unde se adună buștenii înainte de a fi coborâți pe jilip. 6. Tub care servește unor animale cefalopode la mișcare. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PÂLNIE s. 1. (reg.) hunie, (Mold. și Bucov.) leică, (Transilv., Maram., Ban. și Olt.) tolcer, (Transilv.) triftor. (Toarnă vinul în sticlă cu ~.) 2. v receptor. 3. v. avenă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PÂLNIE s. v. auriculă, pavilionul urechii, ureche.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pâlnie s. f. (sil. -ni-e), art. pâlnia (sil. -ni-a), g.-d. art. pâlniei; pl. pâlnii, art. pâlniile (sil. -ni-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PÂLNIE ~i f. 1) Obiect de forma unui con gol și prelungit printr-un tub îngust, care servește la turnarea lichidelor în vase cu gura strâmtă. 2) Instrument acustic de formă conică, care servește la amplificarea sunetelor emise sau recepționate. 3) Dispozitiv de formă conică din componența unui sistem tehnic, cu ajutorul căruia se evacuează sau se încarcă un material. 4) Depresiune de teren de formă conică; văgăună. /<sl. plunije
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
pîlnie (pấlnii), s. f.1. Leică. – 2. Pavilion al instrumentelor muzicale de suflat. Sl. plŭniti „a umple” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 241; Tiktin), cf. bg. pălno „plin”, pălnenie „umflare”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)