PĂCÁLĂ, s. m., păcale, s. f. 1. s. m. Om glumeț, poznaș, care se ține de farse. 2. S. f. (Reg.) Păcăleală. – Din păcăli (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PĂCÁLĂ m. Persoană glumeață și poznașă. /v. a păcăli
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PĂCÁLĂ s. (pop.) pepelea (art.).
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PĂCÁLĂ s. v. ademenire, amăgire, farsă, festă, ghidușie, glumă, înșelare, înșelăciune, înșelătorie, momire, păcăleală, păcălire, păcălit, păcălitură, poznă, prostire, p*****t, ștrengărie, trișare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
păcálă (om isteț) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Păcálă s. pr. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
păcálă (păcăleală) s. f., g.-d. art. păcálei; pl. păcále
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PĂCALĂ, personaj al anecdotelor și povestirilor populare românești. Înzestrat cu inteligență, ingeniozitate, istețime și umor, reușește să-i păcălească pe cei săraci cu duhul sau pe cei bogați și înfumurați. Este opusul lui Tândală. Similar unor personaje din literatura europeană și orientală, ca Bertoldo, Till Buhoglindă, Nastratin Hogea.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink