păstăí, păstăiésc, vb. IV (reg.) a scoate boabele din păstăi; a păstări, a pastăci.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
PĂSTÁIE, păstăi, s. f. Fruct caracteristic plantelor din familia leguminoaselor, format din două valve în care sunt închise semințele; teacă. [Pr.: -ta-ie] – Cf. alb. pistaë.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PĂSTÁIE ~ăi f. (la unele plante, mai ales leguminoase) Fruct format din două valve în care se dezvoltă semințele. [G.-D. păstăii] /cf. alb. pistaë
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PĂSTÁIE s. (BOT.) teacă. (~ de mazăre.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PĂSTÁIE s. v. roșcovă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
păstáie (păstắi), s. f. – Teacă, coajă. – Var. păstare, păstău, înv. postaie. Mr. păstal’e, pistal’e. Origine îndoielnică. Mr. pare să indice prezența unui etimon lat. terminat în -alia; s-a propus *pistalia, din pistare „a urlui” (Candrea-Dens., 1351; Pascu, I, 143; Graur, BL, V, 109); *quassitalia, din quassare „a rupe” (Pușcariu, Dacor., III, 679); *pyxitalia, din pyxis „capsulă” (Giuglea, Dacor, X, 60); sau din alb. pištaië (Candrea). Nici una din aceste explicații nu pare suficientă. – Der. păstăios, adj. (cu păstăi, cu coajă). Din rom. provine rut. pastaja.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
păstáie s. f., art. păstáia, g.-d. art. păstăii; pl. păstăi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink