Dex pătare

PĂTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) păta și rezultatul ei. ♦ Boală a plantelor provocată de bacterii, ciuperci și virusuri, manifestată prin apariția unor pete pe porțiunile atacate. – V. păta.

PĂTÁRE f. 1) v. A PĂTA și A SE PĂTA. 2) (la plante) Boală provocată de un microb și manifestată prin apariția unor pete pe organele afectate. /v. a (se) păta

PĂTÁRE s. v. murdărire.

PĂTÁRE s. v. batjocorire, compromitere, dezonorare, necinstire, pângărire, pro-fanare, spurcare, terfelire.

pătáre s. f., g.-d. art. pătării; pl. pătări

PĂTÁ, pătez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o pată, a (se) umple de pete; a (se) murdări. ♦ tranz. A realiza, a face să constituie o porțiune de altă culoare pe un fond omogen colorat; a împestrița. 2. Tranz. Fig. A pângări, a profana; a dezonora. – Din pată.

A PĂTÁ ~éz tranz. 1) A face să se păteze; a murdări; a mânji. ~ cu vin. 2) fig. (onoarea, reputația etc.) A supune unui sacrilegiu; a profana; a pângări; a spurca. /Din pată

A SE PĂTÁ mă ~éz intranz. A se acoperi (parțial sau total) cu pete; a se murdări; a se mânji; a se mâzgăli. /Din pată

PĂTÁ vb. 1. v. murdări. 2. a (se) mânji, a (se) murdări, a (se) umple. (S-a ~ de cerneală.) 3. v. smălța.

PĂTÁ vb. v. batjocori compromite, dezonora, necinsti, pângări, profana, spurca, terfeli.

pătár, pătáre, s.n. (reg.) cuvertură pentru pat.

pătá (pătéz, pătát), vb. – 1. A se murdări, a se mînji. – 2. A prihăni, a profana. Lat. *pictāre „a picta”, cf. it. pittare „a șterge” (Pratti 775). Pentru rezultatul ct › t, cf. Pușcariu, JB, XI, 9; Meyer-Lübke, Mitt. Wien, 8; Graur-Rosetti, III, 65-84; în acest caz, pierderea lui p se explică suficient prin disimilarea cu inițiala, cf. baptizāre › boteza. Pentru semantism, cf. sp. pinta „pată”. În general s-a preferat ca punct de plecare „pată”, pe care au vrut să-l explice prin sl. pęta „călcîi” (Cihac, II, 148); prin rut. petno „pată” (Byhan 325); prin sl. pętĭno (Miklosich, Slaw. Elem., 41); prin alb. petë „lamă de metal” (Meyer, Alb. St., IV, 86); prin lat. *pitta ‹ gr. πίττα „bitum” (Candrea, Conv. Lit., XXXVIII, 874; Candrea, Éléments, 65; Pușcariu 1287; Candrea-Dens., 1357; REW 6546; Tiktin); sau prin ngr. πίττα „turtă”, cf. pită (Rosetti, II, 66). Der. pată, s. f. (urmă, porțiune colorată diferit de rest, nuanță diferită; stigmat, rușine); pătat, s. m. (dedițel de pădure); petiță, s. f. (pată mică; măliniță; peteșie). Din rom. pare să provină sb. petigi, petici „peteșie”.

pătá vb., ind. prez. 1 sg. pătéz, 3 sg. și pl. păteáză