PẮTURĂ, pături, s. f. 1. Bucată dreptunghiulară dintr-o țesătură (deasă și groasă) de lână, de fire sintetice, de bumbac, care servește mai ales la învelit. 2. Strat dintr-o substanță, dintr-o materie (care acoperă ceva în mod uniform); fiecare dintre straturile suprapuse care alcătuiesc un tot. ♦ (Geol.) Strat. ♦ (Reg.) Foaie de aluat. 3. Fig. Categorie, treaptă sau grup social; p. ext. oamenii care alcătuiesc o asemenea categorie, treaptă sau grup social. – Lat. *pittula (diminutiv de la pitta).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PĂTURĂ s. 1. cergă, cuvertură, învelitoare, velință, (pop.) plocat, țol, (reg.) lăicer, ogheal, poneavă, procov, procoviță, strai, țoală, (prin Mold. și Bucov.) prostire, (Transilv.) verincă. (~ de lână pentru pat.) 2. v. strat. 3. categorie, strat, treaptă. (~ socială.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PĂTURĂ s. v. creț, cută, fald, foaie, godeu, pliseu, pliu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pắtură (-ri), s. f. – 1. Înveliș, strat. – 2. Pled, cergă, cuvertură. – 3. Valtrap, cioltar. – 4. (Trans. de S.) Pliu de ie. – Mr. petur „plăcintă de foi”. Din pat „sol, înveliș”, pl. paturi, de unde s-a refăcut un sing. analogic, în conformitate cu tipul mături-mătură, cf. latură ‹ lat. fagure ‹ faguri ‹ fag etc. Alte ipoteze nu satisfac: din lat. *pittŭla, dim. de la *pitta „pată”, cf. pată (Candrea, Conv. Lit., XXXVIII, 874; Pușcariu 1287; Candrea-Dens., 1358; REW 6548); din gr. πέταλον „foaie” (Diculescu, Elementele, 471); din lat. *coactile; prin intermediul unei forme *quactula (Giuglea, Dacor., II, 819; cf. REW 2001a). Der. pături (var. împături, (îm)pătura), vb. (a suprapune, a pune strat peste strat; a plia, a dubla), cf. Bogrea, Dacor., IV, 878; păturică, s. f. (covoraș, scîndurică, preș, ștergător). Din rom. sau din mr. trebuie să provină alb. petulë „minciunică”, bg. petura „plăcintă de foi”, ngr. πέτουρον „plăcintă de foi” (Capidan, Raporturile, 225; Candrea-Dens., 1358).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
pătură s. f., g.-d. art. păturii; pl. pături
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PẮTURĂ ~i f. 1) Învelitoare dintr-o țesătură groasă (de lână, de bumbac, de păr etc.). 2) Material întins aproximativ uniform pe o suprafață sau între două suprafețe; strat. ◊ ~ socială totalitate a membrilor unei societăți caracterizați prin anumite trăsături comune. [G.-D. păturii] /<lat. pittula
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink