Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: răbui (verb tranzitiv) , răbuire (substantiv feminin)   
RĂBUÍRE, răbuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a răbui și rezultatul ei. – V. răbui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
răbuíre s. f., g.-d. art. răbuírii; pl. răbuíri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RĂBUÍ, răbuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu răbuială (2). – Cf. germ. reiben „a freca”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A RĂBUÍ ~iésc tranz. reg. A unge cu răbuială. /<germ. reiben
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
răbuí (-uiésc, răbuít), vb. – (Mold.) A gresa, a unge, a da cu ceară. Probabil din germ. reiben „a freca” (Candrea). – Der. răbuială, s. f. (grăsime, ceară).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
răbuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbuiésc, imperf. 3 sg. răbuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. răbuiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)