Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
RAȚIÚNE, (2, 3) rațiuni, s. f. 1. Facultatea omului de a cunoaște, de a gândi logic, de a înțelege sensul și legătura fenomenelor; p. ext. judecată, minte. ♦ Treapta a doua a cunoașterii, caracterizată prin faptul că operează cu noțiuni, judecăți și raționamente. 2. Temei, motiv, justificare. ◊ Rațiune de stat = principiu în baza căruia o autoritate de stat ia unele măsuri de interes general, trecând peste interesul particular. ◊ Expr. Rațiunea de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifică, motivează existența (unui lucru). 3. (Mat.) Rație (2). [Pr.: -ți-u-] – Din lat. ratio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RAȚIÚNE s.f. 1. Facultate a omului de a cunoaște, de a înțelege și de a judeca; judecată, gândire; inteligență. 2. Temei, justificare, motiv. ◊ Rațiunea de a fi (a unui lucru). 3. V. rație. [Pron. -ți-u-. / < lat. ratio, cf. fr. ration, it. ragione].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
RAȚIÚNE s. f. 1. facultate a omului de a cunoaște, operând cu noțiuni, judecăți, raționamente, de a pătrunde dincolo de aparențele lucrurilor și fenomenelor; judecată, gândire; inteligență. 2. motiv, cauză, justificare, temei. ♦ ~ de stat = teorie politică și diplomatică potrivit căreia interesele generale primează asupra oricăror considerente de drept sau morală. ♦ ~ a de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifică existența (unui lucru). ♦ scop, țel. (< lat. ratio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
RAȚIÚNE s. 1. v. minte. 2. v. inteligență. 3. v. judecată. 4. gândire, intelect, înțelegere, judecată, minte, (fig.) cap. (Are o ~ extrem de limpede.) 5. judecată, minte, (rar) cunoștință, (pop. și fam.) glagore, (înv.) rezon. (O ~ normală.) 6. judecată, minte, raționament, (înv.) socoătă, socoteală, socotință. (Are o ~ sănătoasă.) 7. chibzuială. 8. v. justificare. 9. v. rost. 10. v. semnificație. 11. v. cauză.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Rațiune ≠ nebunie
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
rațiúne (rațiúni), s. f. – Judecată, gîndire. Lat. rationem (sec. XIX). Este dubletul lui rație, s. f. (porție), care se folosește doar în matematică cu sensul de „judecată” (media și extrema rație). – Der. (din fr., dar adaptate la baza lat.) raționa, vb.; rațional, adj.; raționalism, s. n.; raționament, s. n. Cf. și alt dublet, rezon, s. n., din fr. raison, der. rezonabil, adj., din fr. raisonnable.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
rațiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. rațiúnii; (motive) pl. rațiúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RAȚIÚNE ~i f. 1) Facultate umană a omului de a gândi și de a înțelege sensul și relațiile dintre fenomene; judecată; minte; intelect. 2) Explicație a unei acțiuni sau stări. [Sil. -ți-o-] /<lat. ratio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)