Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
RÁBLĂ, rable, s. f. (Fam. și depr.) 1. Lucru vechi, uzat sau de calitate proastă; vechitură. 2. Animal bătrân și slab; gloabă. 3. Om îmbătrânit și sleit de puteri, ramolit. – Cf. bg. hrăbla „ceva care este spart, rupt, care are lipsuri etc.”
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RÁBLĂ s. v. vechitură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
RÁBLĂ s. v. gloabă, mârțoagă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
RÁBLĂ, ráble, s. f. ~ (etim. incertă; relaționat cu sb. rabatno = în stare proastă și rabljenje = purtare, folosire, dar lipsește veriga de legătură; relație mai puțin probabilă cu săs. Rabel = ilice [lat. ilex]; tescovină, borhot)
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ráblă (ráble), s. f.1. Hîrb, obiect stricat. – 2. Gloabă, mîrțoagă. Origine incertă. Trebuie să fie pus în legătură cu sb. rabatno „în stare proastă”, rabljenje „uz”; dar lipsește veriga apropiată. Legătură cu săs. Rabel „pleavă, praf” (Drăganu, Dacor., IV, 773) pare mai puțin probabilă. – Der. răblări, vb. (a se ponosi; a se uza); rablagiu, s. m. (hodorog), cu suf. -giu; rablagi, vb. (a se strica, a se deteriora), de la cuvîntul anterior (după Graur, BL, XIV, 110, prin contaminare cu damblagi).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ráblă s. f. (sil. -blă), g.-d. art. ráblei; pl. ráble
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RÁBLĂ ~e f. 1) Lucru vechi și deteriorat; hleab. 2) fig. Animal bătrân și fără putere; gloabă. 3) fig. peior. Om bătrân și sleit de puteri. [Sil. -blă] /<bulg. hrăbla
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
cĭoársă f., pl. e (d. a cĭorsăi). Instrument (maĭ ales cuțit) prost. – Și cĭorsac, gĭoarsă, gĭoablă și rablă. V. custură.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)