RADIOTELEFONÍE s. f. Sistem de comunicație telefonică radioelectrică, în ambele sensuri, cu ajutorul a două posturi de radioemisiune și a două posturi de radiorecepție. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphonie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RADIOTELEFÓNIE f. Sistem de comuni-cație bilaterală prin radiotelefon. [Sil. -di-o-] /<fr. radiotéléphonie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
RADIOTELEFONÍE s.f. Comunicație radiotelefonică în ambele sensuri între două posturi, echipate fiecare cu aparate de emisiune și de recepție. [Gen. -iei. / cf. fr. radiotéléphonie].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
RADIOTELEFONÍE s. f. sistem de comunicație radiotelefonică în ambele sensuri între două posturi, echipate fiecare cu aparate de emisiune și de recepție. (< fr. radiotéléphonie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
radiotelefoníe s. f. (sil. -di-o-) → telefonie
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink