Dex rang

RANG, ranguri s. n. 1. Loc ocupat de cineva sau de ceva într-o ierarhie administrativă, bisericească, militară sau diplomatică după criteriul importanÈ›ei, funcÈ›iei etc.; treaptă într-o ierarhie. ◊ Expr. De prim rang sau de rangul întâi (sau al doilea etc.) = de calitatea, de categoria, de gradul întâi (sau al doilea etc.) 2. Număr care indică locul pe care îl ocupă un termen într-un È™ir. 3. (FranÈ›uzism înv.) Șir de persoane. – Din fr. rang.

RANG s.n. 1. Loc ocupat de o persoană sau de o instituÈ›ie într-o ierarhie. ♦ Treaptă, situaÈ›ie socială. 2. Clasificare a navelor potrivit mărimii sau armamentului lor. 3. (Mat.) Locul pe care îl ocupă un termen într-un È™ir. [< fr. rang].

RANG s. n. 1. loc ocupat de cineva sau de ceva într-o ierarhie. ◊ treaptă, situaÈ›ie socială. ◊ locul ocupat în ierarhia unui pachet de cărÈ›i de joc de către fiecare grupă a câte patru cărÈ›i cu aceeaÈ™i cifră sau față (aÈ™i, valeÈ›i, decari etc.). 2. categorie a navelor militare potrivit mărimii sau armamentului lor. 3. (mat.) număr natural care indică poziÈ›ia unui termen într-un È™ir. ♦ (lingv.) ~ de frecvență = loc ocupat de un cuvânt, fonem etc. în ordinea frecvenÈ›ei, organizată descendent. (< fr. rang)

RANG s. 1. v. titlu. 2. v. demnitate. 3. grad, poziție, situație, treaptă, (înv.) stepenă. (~ul cel mai înalt în ierarhia socială.) 4. v. ierarhie. 5. v. condiție. 6. v. funcție. 7. v. categorie. 8. categorie, ordin. (De prim ~.)

RANG s. v. rând, șir, șirag.

rang s. n., pl. ránguri

RANG ~uri n. 1) Treaptă într-o ierarhie (administrativă, diplomatică sau militară) după importanÈ›a funcÈ›iei. ◊ De prim ~ de categoria sau de calitatea întâi. 2) mat. Număr care arată locul pe care îl ocupă un termen într-un È™ir. /<fr. rang

prim rang/prímul rang loc. adj.