RAȚIONAMÉNT, raționamente, s. n. Înlănțuire logică de judecăți, care duce la o concluzie; p. ext. șir de argumente de care se servește cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. raisonnement (refăcut după rațiune)
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RAȚIONAMÉNT s.n. 1. Operație mintală cu ajutorul căreia din două sau mai multe judecăți se obține o judecată nouă, care decurge logic din primele. 2. Fel de a raționa; judecată. V. silogism. [Pron. -ți-o-, pl. -te, -turi. / cf. rationnement, it. razionamento].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
RAȚIONAMÉNT s. n. 1. formă logică fundamentală constând dintr-o înlănțuire ordonată de judecăți din care decurg adevăruri noi, act prin care gândirea, pornind de la cunoștințe date, derivă din aceste cunoștințe noi. 2. argumentele folosite de cineva pentru a-și susține punctul de vedere; fel de a raționa. (după fr. raisonnement)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
RAȚIONAMÉNT s. 1. v. argument. 2. (înv.) rezon, rezonament, socoată, socoteală. (Și-a făcut următorul ~ ...) 3. v. judecată.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
raționamént s. n. (sil. -ți-o-), pl. raționaménte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RAȚIONAMÉNT ~e n. 1) Operație a rațiunii constând dintr-o înlănțuire de judecăți, pe baza cărora se trage o concluzie. ~ transductiv. 2) Argument rațional prin care se afirmă sau se neagă ceva; judecată. [Sil. -ți-o-] /<fr. rationnement, lat. rationamentum
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink